Mitsubishi Lancer EVo X FQ400 – Informaţii oficiale

Autor: Silviu Draganescu 16 iun. 2009 Prezentări

Motor impins la limitaAm văzut la articolul despre Mitsubishi FQ330 că mulţi dintre voi ştiţi deja de la ce vine FQ. Atunci înţelegeţi de ce noul FQ400 chiar îşi merită cu adevărat denumirea. Un Mitsubishi Lancer Evo X a fost puternic modificat pentru a ajunge în stadul FQ400. Şi vorbim aici în primul rând de motor, acolo unde avem injectoare noi, o turbină mai bună, intercooler mai mare, evacuare modificată şi un ECU schimbat.

Rezultatul? 403 CP la 6500 rpm şi 525 Nm la 3500 rpm, suficient ca maşina să accelereze de la 0 la 100 km/h în 3,8 secunde. Iar viteza maximă e limitată la 250 km/h. Evident că nu doar motorul a fost supus modificărilor, suspensia, sistemul de frânare şi roţile fiind şi ele schimbate, cele din urmă fiind compuse acum din jante uşoare de 18 inch şi gume Toyo Proxes R1R tires.

La exterior modificările amintesc de vechiul Evo VIII FQ400: spoilere agresive, fibră de carbon peste tot, un generator Vortex şi un difuzor de mărimi semnificative. Iar în interior principalele modificări se rezumă la scaunele Recaro, frâna de mână modificată şi schimbătorul de viteze din fibră de carbon.

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide