Noile Smart Fortwo şi Smart Forfour: imagini şi informaţii oficiale. UPDATE

Autor: Iulian Dnistran 17 iul. 2014 Prezentări

A doua generaţie a modelului de oraş Smart Fortwo a fost prezentată în premieră mondială la Berlin, alături de noua generaţie a variantei cu patru uşi – Smart Forfour. Cele două modele au la bază o platformă complet nouă şi vor fi ajunge la dealeri în luna noiembrie 2014.

În ceea ce priveşte designul, noul Smart preia foarte multe elemente de la conceptele Smart Forjoy şi Smart ForStars, prezentate în 2013, respectiv 2012 – de la partea frontală şi până la elementele care alcătuiesc interiorul, adaptându-le pentru uzul de zi cu zi.

Chiar dacă s-ar putea să fie multe comentarii negative, o să spun că mie îmi place cum arată

La fel ca la precedenta generaţie Fortwo, roţile sunt amplasate cât mai aproape de colţurile maşinii pentru a profita cât mai mult de spaţiul interior, dar şi pentru a oferi o agilitate îmbunătăţită la condusul prin traficul urban.

În ceea ce priveşte modelul mai mare, Smart Forfour, acesta este acum o adevărată variantă cu patru uşi a lui Smart Fortwo, atât din punctul de vedere al designului, cât şi din perspectivă tehnică. Mai exact, cele două modele împart acum aceeaşi platformă împrumutată de la noul Renault Twingo, împreună cu amplasarea motorului în partea din spate a maşinii. În trecut, Smart Forfour a avut motorul în faţă, iar designul era complet diferit de cel al lui Fortwo.

La Fortwo, uşa portbagajului se deschide în două părţi. La Forfour e un hayon clasic, dintr-o singură bucată

Modelul cu două uşi este mai lat cu 10 cm decât generaţia precedentă şi are un portbagaj de 260 de litri, în vreme ce versiunea cu patru uşi este mai scurtă cu 25 cm decât modelul pe care îl înlocuieşte şi are un portbagaj de 185 de litri (care poate fi mărit până la 730 de litri prin rabatarea banchetei spate).

Noile generaţii ale modelelor Smart Fortwo şi Smart Forfour vor fi disponibile, la lansare, cu o selecţie de două propulsoare pe benzină preluate tot de la Renault – unul de 1,0 litri cu 71 CP şi 91 Nm şi unul de 0,9 litri turbo cu 90 CP şi 135 Nm. La câteva luni după lansare, cele două modele Smart vor primi şi o motorizare de bază cu 60 CP.

La capitolul transmisii, vechea cutie automată (care era destul proastă, sincer să fiu) a fost trasă pe linie moartă, iar în locul ei au apărut două alegeri: o cutie manuală cu cinci trepte şi o cutie automată cu ambreiaj dublu – ambele premiere absolute pentru Smart Fortwo.

Există trei niveluri de echipare – passion, prime şi proxy, iar echipamentul standard include, încă de la nivelul passion, cinci airbag-uri, lumini de zi cu LED-uri, închidere centralizată cu telecomandă, regulator de viteză cu limitator, geamuri electrice faţă şi un ecran monocrom pentru panoul de bord.

Toate bune şi frumoase, dar schimbătorul de viteze pare a fi direct din filmul „Dacia Logan”

Odată ce ajungi la nivelurile superioare de echipare, dai peste dotări ca volan multifuncţional din piele, scaune încălzite, un sistem multimedia cu ecran tactil si un sistem audio JBL cu opt, respectiv 12 difuzoare. Totodată, ecranul central se foloseşte de telefonul mobil pentru a-ţi oferi navigaţie prin GPS, asemănător cu sistemul implementat în Opel Adam.

Noul Smart Fortwo va avea aceleaşi preţuri ca până acum, în vreme ce Smart Forfour va fi cu aproximativ 600 de euro mai scump decât modelul pe care îl înlocuieşte. Cele două versiuni vor fi puse în vânzare în luna noiembrie 2014, după prezentarea de la Salonul Auto Paris 2014.

Update VIDEO:

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide