Peugeot 208 facelift vine cu îmbunătăţiri sub capotă şi în interior

Autor: Iulian Dnistran 20 feb. 2015 Prezentări

Peugeot 208, hatchbackul subcompact francez care se luptă pe acelaşi teritoriu ca Volkswagen Polo şi Ford Fiesta, a primit un facelift la aproape patru ani de la lansare.

Noutăţile includ o grilă a radiatorului redesenată, faruri restilizate uşor şi un set de stopuri cu LED şi un nou design interior. Totodată, clienţii vor putea alege acum dintr-o gamă mai bogată de culori pentru exterior.

Înăuntru, modelul francez a primit materiale ceva mai bune pentru bord (potrivit informaţiilor oficiale), un volan îmbrăcat în piele şi un ecran de şapte inci pentru sistemul de infotainment cu conectivitate Bluetooth şi USB. Tot la capitolul multimedia, 208 facelift suportă acum tehnologia MirrorLink, ceea ce înseamnă că vei putea proiecta, practic, informaţiile de pe ecranul smartphone-ului pe ecranul din maşină.

La capitolul propulsoare, cei de la Peugeot se laudă că există nu mai puţin de 11 variante de motorizări, atât pe benzină, cât şi diesel, dintre care merită menţionată noua unitate de 1,2 litri pe benzină care dezvoltă 110 CP. În ceea ce priveşte transmisiile, Peugeot 208 facelift poate fi echipat fie cu o cutie manuală (cu cinci sau şase trepte), fie cu o automată nouă cu şase trepte.

Odată cu faceliftul, în gama 208 se face puţină ordine, în sensul că ediţia specială GTi 30th Anniversary este acum doar o versiune de echipare numită 208 GTi by Peugeot Sport. Totodată, 208 facelift va fi disponibil şi în varianta GT Line, care vine cu jante de 17 inci, scaune îmbrăcate parţial în piele şi detalii cromate pentru ramele geamurilor.

Peugeot 208 facelift va fi prezentat în premieră mondială la Salonul Auto Geneva 2015 din luna martie, iar vânzările vor începe la jumătatea anului.

VIDEO:

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide