Porsche 911 Speedster în premieră la Paris 2010

Familia de sportive Porsche se îmbogăţeşte, cu ocazia Salonului Auto Paris 2010, cu un nou membru: Porsche 911 Speedster, un tribut adus celebrului 365 Speedster. Iată primele informaţii şi imagini oficiale.

La Salonul Auto Paris 2010, cei de la Porsche ne mai prezintă o noutate, pe lângă ediţia specială 911 Carrera GTS: este vorba despre un cabriolet exclusivist, bazat pe versiunea cabrio, dar care are doar două locuri şi un nume cu rezonanţă - Porsche 911 Speedster.

VEZI GALERIA FOTO-VIDEO CU PORSCHE 911 SPEEDSTER

Dar noul 911 Speedster nu este doar un omagiu adus celebrului 365 Speedster, din anii '50, ci şi o celebrare a 25 de ani de la crearea departamentului Porsche Exclusive. Aşa încât 911 Speedster se doreşte o dedicaţie pentru cei care vor un 911 cu adevărat exclusiv.

Noul Porsche 911 Speedster vafi produs in doar 365 de exemplare, la un pret de peste 200.000 euro

Vor fi produse doar 365 de exemplare, dintre care majoritatea vor rămâne, cel mai probabil, în "vitrinele" colecţionarilor pentru care suma de peste 200.000 euro nu este o problemă. Oricum, obiectele de colecţie devin mai scumpe în timp, nu-i aşa?

Totuşi, Porsche 911 Speedster nu este chiar aşa de diferit de celelalte modele din gamă. Este bazat, practic, pe versiunea 911 Cabrio, unde cele două locuri din spate au fost acoperite cu un capac personalizat, cam în genul celui de pe Boxster Spyder, cu două "cocoaşe" aerodinamice.

Porsche 911 Speedster are un parbriz mai mic si scaunele din spate acoperite cu un capac personalizat

Speedster mai înseamnă şi un parbriz mai puţin înalt, pentru care a fost conceput şi un mini-acoperiş textil special, ascuns sub capota din spate. Iar, la nivel exterior, a fost aplicată aceeaşi reţetă ca la GTS: aripile spate sunt mai late cu 44 mm, fiind preluate de la versiunea 911 Carrera 4, cu tracţiune integrală.

Speedster mai beneficiază de câteva artificii estetice: stickere negre pe aripile spate şi jante amintind de celebrul Carrera RS din 1973, spoiler frontal şi praguri personalizate sau vopseaua specială "Pure Blue" (la cerere, maşina poate fi vopsită în Carrera White).

Interiorul lui Porsche 911 Speedster beneficiaza de detalii personalizate

Interiorul beneficiază şi el de o tapiţerie neagră din piele, creată doar pentru acest model, cu diverse detalii, cum ar fi spătarele scaunelor "îmbrăcate" într-un caroiaj care aminteşte de steagurile de curse. În rest, echipamentul standard este ţinut la un nivel cât mai basic, pentru a da impresia de puritanism - însă pe lista de opţionale regăsim toate dotările de ultimă oră de pe orice alt Porsche 911.

Din punct de vedere mecanic, Porsche 911 Speedster primeşte acelaşi motor ca 911 Carrera GTS: un boxer în 6 cilindri, de 3,8 litri şi 408 CP. Acesta este cuplat la o cutie de viteze secvenţială cu dublu ambreiaj PDK, fiind promise performanţe ca 305 km/h viteză maximă sau 4,6 secunde pentru demarajul 0-100 km/h.

De asemenea, Porsche 911 Speedster este echipat standard cu discuri de frână ceramice PCCB, precum şi cu sistemul de control electronic al suspensiei PASM. În plus, suspensia este mai coborâtă cu 10 mm faţă de un 911 standard.

Porsche 911 Speedster va putea fi comandat în luna decembrie 2010. Dar, cel mai probabil, toate cele 365 de exemplare îşi vor găsi clienţi la salonul parizian.

Porsche 911 Speedster va avea premiera mondiala la Salonul Auto Paris 2010

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.