Porsche Macan: informaţii şi imagini oficiale cu primul SUV compact Porsche. UPDATE

Autor: Dan Vache acum 6 ani Prezentari

Porsche Macan, primul SUV compact din istoria producătorului din Stuttgart, a fost prezentat în premieră mondială la Salonul Auto Los Angeles 2013.

Noul model Porsche e mai mic decât SUV-ul Cayenne, dar e destul de greu să-ţi dai seama de asta la prima vedere, fiindcă noul Macan arată la fel ca un Cayenne. În spate, diferenţele dintre cele două modele sunt mai uşor de sesizat – aici, stopurile de pe Macan au un design inspirat din supersportiva 918 Spyder. Chiar şi interiorul arată aproape la fel ca în Cayenne, ceea ce nu e neapărat rău, fiindcă materialele folosite la primul SUV Porsche sunt de o calitate foarte bună.

La lansare, noul Porsche Macan va fi disponibil în trei niveluri de echipare – Macan S, Macan S Diesel şi Macan Turbo.

Porsche Macan S vine echipat cu un V6 biturbo de 3,0 litri pe benzină care dezvoltă 340 CP, suficient pentru a oferi un sprint de la zero până la 100 km/h în doar 5,4 secunde şi o viteză maximă de 254 km/h.

Următorul pe listă, Macan S Diesel, primeşte un motor turbodiesel V6 de 3,0 litri care produce 258 CP. Acceleraţia de la zero până la 100 km/h durează 6,3 secunde, iar viteza maximă este de 230 km/h. Dintre cele trei variante disponibile la lansare, Macan S Diesel are cel mai mic consum mixt teoretic: între 6,1 şi 6,3 l/100 km.

Macan Turbo e varianta de top şi vine la pachet cu un V6 biturbo de 3,6 litri pe benzină care dezvoltă 400 CP. Sprintul până la 100 km/h are nevoie de 4,8 secunde, iar viteza maximă este de 266 km/h.

Indiferent de nivelul de echipare, Porsche Macan primeşte în standard tracţiune integrală şi transmisie automată cu dublu ambreiaj şi şapte trepte PDK. Tot pe lista de dotări standard se află şi butonul sport, care – atunci când e apăsat – îmbunătăţeşte viteza de reacţie a motorului şi creşte valoarea la care limitatorul de turaţie intervine, iar cutia de viteze schimbă treptele la o turaţie mai mare.

Cei care vor şi mai mult de la SUV-ul lor compact Porsche pot alege de pe lista de opţionale sistemul PTV Plus (Porsche Torque Vectoring Plus) şi pachetul Sport Chrono. PTV Plus trimite mai mult cuplu către puntea din spate, unde găsim un diferenţial blocabil controlat electronic. Mai mult, în funcţie de unghiul şi viteza de rotaţie a volanului, poziţia pedalei de acceleraţie şi viteza vehiculului, PTV Plus îmbunătăţeşte dinamica maşinii prin frânarea selectivă a roţii spate din interiorul virajului.

Pachetul Sport Chrono vine cu un buton care, atunci când e apăsat, creşte nivelul de sportivitate al maşinii prin schimbarea setărilor şasiului, motorului şi transmisiei. Mai mult, timpii de acceleraţie de la zero până la 100 km/h se îmbunătăţesc cu 0,2 secunde pentru toate modelele.

Noul Porsche Macan poate fi echipat cu una dintre cele trei variante de suspensie disponibile: standard – cu arcuri din oţel şi amortizoare normale, PASM (Porsche Active Suspension Management) – care combină arcurile de oţel cu amortizoare active – şi suspensie pneumatică.

Porsche Macan, fratele mai mic al SUV-ului Porsche Cayenne, a fost prezentat în premieră mondială la Salonul Auto Los Angeles 2013, eveniment care se desfăşoară în perioada 22 noiembrie-1 decembrie 2013 în Statele Unite ale Americii.

Update video:



Comentarii
Andra rupe tăcerea și spune adevărul despre certurile grave cu Cătălin Măruță! De la ce iese scandal în casa lor
Andra rupe tăcerea și spune adevărul despre certurile grave cu Cătălin Măruță! De la ce iese scandal în casa lor
E RĂZBOI TOTAL la PRO TV! Mihai Bobonete, REACȚIE DURĂ, după ce a fost acuzat că i-a furat emisiunea lui Andi Moisescu!
E RĂZBOI TOTAL la PRO TV! Mihai Bobonete, REACȚIE DURĂ, după ce a fost acuzat că i-a furat emisiunea lui Andi Moisescu!
Din pacate, este ADEVARAT! Toate stirile despre DIVORT...George Burcea nici nu mai poarta VERIGHETA! A recunoscut TOT
Din pacate, este ADEVARAT! Toate stirile despre DIVORT...George Burcea nici nu mai poarta VERIGHETA! A recunoscut TOT
Alexandra Stan și-a uimit din nou fanii. Cântăreața a postat pe Story o fotografie în care este goală – FOTO
Alexandra Stan și-a uimit din nou fanii. Cântăreața a postat pe Story o fotografie în care este goală – FOTO
DIVORȚ BOMBĂ. Anamaria Prodan a recunoscut în final: ”Despre divorțul meu nu a știut nimeni! De doi ani noi...”
DIVORȚ BOMBĂ. Anamaria Prodan a recunoscut în final: ”Despre divorțul meu nu a știut nimeni! De doi ani noi...”
Descoperire terifiantă făcută în fundaţia casei care a aparţinut unui profesor universitar. Erau în opt borcane, vechi de zeci de ani
Descoperire terifiantă făcută în fundaţia casei care a aparţinut unui profesor universitar. Erau în opt borcane, vechi ...
Cât costă și cum arată cel mai ieftin model Dacia pe care îl poți lua prin programul Rabla 2020. FOTO
Cât costă și cum arată cel mai ieftin model Dacia pe care îl poți lua prin programul Rabla 2020. FOTO
Declaraţie UIMITOARE a directorului NASA: Dacă aţi şti ce facem nu aţi mai dormi noaptea
Declaraţie UIMITOARE a directorului NASA: Dacă aţi şti ce facem nu aţi mai dormi noaptea
"Îmi pare rău că iubitul tău se uită ..." Incredibil cum a ieşit pe stradă această tânără. Ce le transmite femeilor
BREAKING NEWS: Metoda LEGALĂ prin care puteţi câştiga mai mulţi bani
BREAKING NEWS: Metoda LEGALĂ prin care puteţi câştiga mai mulţi bani
De sezon! Cum deszăpezeşti maşina în câteva secunde, fără să te uzi sau murdăreşti. Soluţia INCREDIBILĂ a acestui şofer s-a viralizat [VIDEO]
De sezon! Cum deszăpezeşti maşina în câteva secunde, fără să te uzi sau murdăreşti. Soluţia INCREDIBILĂ a acestui ...
Lumea modei este în DOLIU! Un an fără Karl Lagerfeld! Care a fost moștenirea lăsată de renumitul designer?
Lumea modei este în DOLIU! Un an fără Karl Lagerfeld! Care a fost moștenirea lăsată de renumitul designer?
Inchide