Primele imagini cu noul Chrysler 200. UPDATE

Autor: Iulian Dnistran 13 ian. 2014 Prezentări

Noul Chrysler 200 a fost dezvăluit într-un set de imagini „scăpate” pe internet înainte de debutul oficial de la Salonul Auto Detroit 2014, imagini care au fost publicate pe site-ul MotorWard.

Potrivit sursei citate, noul 200 va fi disponibil în două variante – normală şi sport, în vreme ce oferta de motoare va include două propulsoare pe benzină – unul de 2,4 litri care produce 184 CP şi un V6 de 3,6 litri care dezvoltă 295 CP.

În interior, lucrurile arată bine pentru o berlină de clasă medie destinată pieţei din Statele Unite ale Americii. Rămâne, însă, de văzut dacă acest nou Chrysler 200 va fi vândut şi pe Bătrânul Continent sub sigla Lancia, aşa cum se întâmplă acum cu modelul Chrysler 300.

Update Salonul Auto Detroit 2014:

Chrysler a lansat în premieră mondială noul 200 la NAIAS 2014. Fratele mai mic al lui Chrysler 300 (Lancia Thema în Europa) are la bază o platformă de Afla Romeo, acceaşi care stă la fundaţia modelelor Dodge Dart şi Jeep Cherokee, şi se laudă cu un spaţiu interior ceva mai mare decât al modelului pe care îl înlocuieşte.

Clienţii primesc un ecran tactil de 5 inci pe consola centrală (sau, opţional, de 8,4 inci), precum şi un al doilea ecran poziţionat între cele două cadrane ale panoului de bord (5 inci standard, 7 inci opţional).

Aşa cum am scris şi înainte de lansarea oficială, oferta de propulsoare pentru noul Chrysler 200 cuprinde două unităţi pe benzină: un 2,4 litri cu 184 CP şi un V6 Pentastar de 3,6 litri cu 295 CP.

În echipare standard, noul 200 primeşte o cutie de viteze automată cu nouă trepte şi tracţiune pe faţă, în vreme ce lista de opţionale oferă posibilitatea optării pentru un sistem de tracţiune integrală care poate trimite până la 60% din putere către puntea din spate.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide