Volkswagen e-up! este prima maşină electrică de serie a producătorului german

Autor: Iulian Dnistran 15 mart. 2013 Prezentări

Prima maşină electrică de serie a producătorului german Volkswagen, citadina e-up!, a fost prezentată ieri, înainte de premiera mondială a modelului, care va avea loc la Salonul Auto Frankfurt 2013.

Noul vehicul electric Volkswagen e-up! are un motor electric care dezvoltă o putere maximă de 60 kW (80 CP) şi o putere constantă de 40 kW (55 CP). Cuplul de 210 Nm e disponibil încă de la primele rotaţii pe minut, în timp ce bateriile litiu-ion de 18,7 kWh oferă o autonomie maximă de 150 de kilometri.

Potrivit oficialilor Volkswagen, în 30 de minute, bateriile pot fi încărcate până la 80% din capacitatea lor maximă.

Viteza maximă a noului e-up! este de 135 km/h, iar sprintul de la zero până la 100 km/h e gata în 14 secunde. Suficient, am spune noi, pentru o maşină de oraş care emite zero grame de gaze nocive în atmosferă.

La exterior, maşina electrică Volkswagen e-up! are parte de lumini de zi cu LED-uri curbate, integrate în bara de protecţie faţă, şi lumini de ceaţă asemănătoare în spoilerul din spate. În plus, jantele de 15 inci din aluminiu lustruit sunt aproape identice cu cele folosite la conceptul e-up!, prezentat la Frankfurt în 2009.

În interior, scaunele sunt îmbrăcate în tapiţerie din stofă gri, cusută cu aţă albastră, în timp ce restul cabinei a primit câteva accente din piele şi crom.

Când va fi pus în vânzare, pe lista de opţionale se va afla şi sistemul de încărcare combinată (Combined Charging System – CCS), care e compatibil atât cu curentul alternativ (AC), cât şi cu curentul continuu (DC), ceea ce înseamnă că maşina va putea fi încărcată de la majoritatea staţiilor de încărcare.

Volkswagen e-up!, primul vehicul electric de serie de la Volkswagen, va fi prezentat în premieră mondială la Salonul Auto Frankfurt 2013.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide