Volkswagen Tiguan Track and Avenue

Autor: Cosmin Iordache 09 dec. 2009 Prezentări

Despre
Volkswagen Tiguan se poate spune că habitatul său natural este
mediul urban, dar constructorul german vrea să arate că
Tiguan poate fi mai mult decât un automobil de mămici şi propune un
pachet estetic denumit Track and Avenue
, cu un aspect mai
masculin. În partea frontală se observă un spoiler nou mai agresiv,
dar care permite un unghi de atac de 25 de grade, sugerând că
Tiguan are şi valenţe tot teren. Dar contradicţia apare din
asortarea cu jantele pe 19 inchi Savanah şi difuzorul argintiu
posterior. Efectul creat este de putere, mai ales că datorită
prelungirilor bosajelor, se observă o uşoară evazare a
aripilor.

În plus doar pentru această versiune se oferă două noi
culori speciale, Oryx White Pearl Effect” şi „Island Grey Pearl
Effect”. În interior se pune accentul pe lux, Tiguan fiind
garnisit
cu pielea Heavy Waxy de culoare vişine, despre
care se spune că ar avea o rezistenţă sporită la uzură. În ofertă
mai sunt incluse şi scaunele sport, sistemul audio Dynaudio,
climatronic-ul, proiectoarele de ceaţă şi farurile bi- xenon
adaptive.

Tiguan Track & Avenue poate fi comandat cu motorul
de 2.0 litri TDI sau TSI şi cu cutie cu 6 rapoarte, manuală sau
DSG
. Alegerea potentă este 2.0 TSI de 200 CP, iar cea
economică 2.0 TDI de 170 CP. Preţurile pentru acest model încep de
la 38.225 de euro, dar Volkswagen spune că această ofertă este mai
avantajoasă cu 2.000 de euro, decât orice altă configuraţie
similară.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide