Audi RS6 Avant tunat de IMSA

Autor: Oraan Mărculescu 29 aug. 2008 Tuning auto

Audi RS6 Avant tunat de IMSA

Audi RS6 Avant a fost tunat din nou, ca şi cum nu ar fi fost suficiente tuningurile de care a avut parte până acum. De această dată însă a fost tunat de un tuner mai puţin obişnuit cu maşinile din clasa lui RS6 Avant, IMSA. Tunerul german IMSAa preparat o versiune şi mai sportivă a familistei Audi RS6 Avant. Se putea mai sport de atât?

După cum au demonstrat şi ceilalţi tuneri, interes pentru a prepara o maşină de familie din ce în ce mai puternică există. IMSA a ridicat puterea motorului V10 de 5 L la 650 CP, iniţial având 580 CP. Tracţiunea a fost şi modificată până la 745 Nm, cât are acum.Datorită acestor modificări maşina accelerează acum la 100 km/h în doar 4.2 secunde, cu 0.4 secunde mai puţin decât versiunea iniţială. Viteza maximă de 250 km/h a primit şi ea un upgrade până la peste 300 km/h.

RS6 Avant cu jante de Lamborghini Familista a primit şi jante noi din aliaj de 20 inci. Ca şi cum identitatea acestei maşini nu ar suferi destul de mult de pe urma motorului de Gallardo pe care îl are, jantele care i-au fost adăugate sunt construite după acelaşi model folosit şi pentru jantele de Lamborghini Gallardo. Până unde se va ajunge oare cu tunatul acestui model?

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide