Hamann BMW X5

Autor: Oraan Mărculescu 05 mai 2007 Tuning auto

Pentru Hamann contează doar prima particulă din SUV, deoarece înseamnă Sport. După ce noul X5 a trecut pe la tunerul german, nu va mai fi capabil de ieşiri nici măcar pe macadam, însă va fi redutabil pe şosele şi, mai ales, pe Autobahn.

Estetic, BMW X5 Hamann arată decent, noile spoilere, deloc exagerate, fiind bine integrate şi având un rol aerodinamic evidenţiat. Eleronul dublu de pe hayon, deşi nu poate fi trecut cu vederea, va fi pus în inferioritate de gama de jante, cu dimensiuni variind de la 20" la nu mai puţin de 23". Pneurile superlate vor trebui să facă faţă creşterii de putere, valabilă pentru toate motorizările. Astfel, cele pe benzină beneficiază de un surplus de 14 CP pentru 3,0 litri, respectiv 18 CP pentru V8, acesta ajungând la respectabila valoare de 373 CP – aviz pasionaţilor vechiului X5 4,8is.

Cei care preferă dieselul vor fi mult mai satisfăcuţi, datorită celor 30 CP în plus motorul ajungând la 265 CP (cu doar 20 CP mai puţin decât potentul diesel cu turbină dublă, de pe 535d). În acelaşi timp, cuplul motor a fost împins până la 600 Nm, cu 80 Nm mai mult decât în varianta de serie.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Tags:



Comentarii
Inchide