Jeep Wrangler Rubicon EarthRoamer

Autor: Oraan Mărculescu 28 aug. 2008 Tuning auto

Jeep avea nevoie de rucsacExistă o categorie de oameni care merg în vacanţe cu maşina şi rulota. Însă pentru acea subcategorie de aventurieri care doresc să ajungă în zone greu accesibile, rulota nu mai este o opţiune viabilă. Iar aici intră în scenă preparatorul EarthRoamer.

Nu putem spune că vorbim despre o companie de tuning în adevăratul sens al cuvântului, dar modificările aduse de ei maşinilor de teren sunt foarte importante. Ultimul model pe care îl propune compania este un Jeep Wrangler Rubicon transformat, dacă putem spune aşa, în motorhome 4×4.

Jeep dotat cu un cort 4x4!Pe lângă modificările ţinând de caracterul offroad al maşinii (suspensie înălţată, amortizoare Bilstein, bull-bar heavy-duty cu troliu Warn 9.0, pneuri spciale de teren 285/70 R17, etc), cei de la EarthRoamer s-au concentrat pe crearea unui mediu propice pentru campările outdoor. Astfel, partea din spate a maşinii a fost modificată în stil dubă şi cuprinde destule elemente specifice unei rulote: mini-bucătărie, mini-toaletă, mini-duş, diverse spaţii de depozitare şi, mai ales, amenajarea unui pat încăpător pentru două persoane.

Practic, partea din spate a plafonului se poate desface şi se transformă într-un… cort plasat pe acoperiş, după cum se vede şi în imagini. Un cort dotat cu de toate, mai ales că au fost modificate şi sistemul electric al maşinii, sistemul de ventilaţie şi cel de răcire, pentru a putea face faţă nevoilor celor doi aventurieri în natură, indiferent de condiţii.

Rubiconul este echipat serios acumCând vine vorba despre bani, rămâne la latitudinea fiecăruia să aprecieze dacă rezultatul este scump sau nu: pe lângă cei 33.000 USD necesari pentru un Jeep Wrangler de serie, modificările cresc factura cu încă 77.000 USD, astfel că maşina din imagini, complet echipată, ajunge să depăşească 100.000 USD. Oare câte excursii în întreaga lume ar putea oferi o firmă de voiaj pentru banii ăştia? Indiferent de răspuns, nu ar putea suplini doza de aventură şi adrenalină pe care le promite orice excursie cu un astfel de Jeep.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide