Jandarmeria achiziționează motociclete pentru Brigada Specială de Intervenție. Ce clase sunt vizate?

Autor: Andrei Manole 10 mart. 2026 MOTO
Jandarmeria achiziționează motociclete pentru Brigada Specială de Intervenție. Ce clase sunt vizate?

Jandarmeria achiziționează motociclete pentru Brigada Specială de Intervenție, potrivit unui anunț publicat pe platforma de licitații publice SEAP. Valoarea maximă a achiziției este estimată la 4,26 milioane de lei.

Vehiculele pe două roți vor fi achiziționate în patru loturi, în funcție de clase: Sport Tourer (buget cuprins între 200.000 și 1,2 milioane de lei), Naked (200.000 – 1,2 milioane de lei), Speed (170.000 – 1,02 milioane de lei) și Enduro (140.000 – 180.000 de lei).

„Obiectul procedurii constă în atribuirea unui acord-cadru de furnizare de motociclete. Natura misiunilor pe care Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei le execută, conform prevederilor Legii nr. 550/2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române, impune dotarea unității cu motociclete din diverse clase, acestea fiind prevăzute în normativele de dotare și înzestrare”, se arată în anunț.

De ce sunt achiziționate modele Naked?

Atrage atenția clasa de motociclete Naked din anunț. Acestea sunt modele fără carenaj, care lasă motorul la vedere. Vehiculele oferă o poziție de condus verticală, sunt manevrabile și ideale pentru traficul urban. Forțele de ordine le folosesc pentru patrulare urbană în orașe aglomerate și intervenții rapide la jafuri sau incidente stradale.

De altfel, multe școli de poliție folosesc motociclete naked pentru instruirea noilor recruți. Deoarece nu au carene scumpe care să se spargă la prima căzătură și oferă o poziție de condus neutră, sunt ideale pentru învățarea manevrelor de precizie la viteză mică.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide