Nicolò Bulega, liderul din Superbike vine în MotoGP din 2027, la echipa legendarului Valentino Rossi

Autor: Daniel Simion 09 sept. 2026 MOTO
Nicolò Bulega, liderul din Superbike vine în MotoGP din 2027, la echipa legendarului Valentino Rossi

Italianul Nicolò Bulega, liderul Campionatului Mondial de Superbike, va face pasul către MotoGP începând din sezonul 2027, urmând să concureze pentru Pertamina Enduro VR46 Racing Team, echipa patronată de fostul campion mondial Valentino Rossi, a anunțat miercuri formația italiană citată de Mediafax.

Bulega, care va avea un contract valabil pentru sezoanele 2027 și 2028, va pilota o motocicletă Ducati și îl va avea coechipier pe spaniolul Fermin Aldeguer. Cei doi îi vor înlocui în cadrul echipei VR46 pe Fabio Di Giannantonio și Franco Morbidelli.

Nicolò Bulega a făcut parte din programul de juniori al lui Valentino Rossi

Transferul reprezintă revenirea lui Bulega în structura VR46, italianul făcând parte în perioada junioratului din academia legendarului Valentino Rossi. În vârstă de 26 de ani, acesta a construit în ultimii ani o carieră de succes în Campionatul Mondial de Superbike, unde concurează pentru Aruba.it Racing – Ducati.

Bulega este în prezent liderul clasamentului mondial de Superbike și se află aproape de câștigarea titlului. Experiența acumulată în competiția care utilizează pneuri Pirelli, precum și rolul său de pilot de teste Ducati pentru noul prototip MotoGP, sunt considerate atuuri importante înaintea debutului în categoria regină.

„Să ajung în MotoGP este un vis. Am ales această echipă pentru că am fost întotdeauna legat de ea și am făcut parte din VR46 Riders Academy când eram copil”, a declarat Bulega.

Acesta a subliniat că trecerea la MotoGP va fi mai ușoară datorită faptului că este deja familiarizat cu oamenii din cadrul structurii VR46. Italianul a mărturisit că traseul său către MotoGP a fost diferit de cel obișnuit, după ce a ales să își construiască o carieră în Superbike.

„Când am început să concurez, visam să ajung în MotoGP. Apoi, din diverse motive, cariera mea a luat un alt drum: am trecut în WorldSBK, unde m-am concentrat pe construirea unei cariere de succes. (…)

Sunt bucuros că am atins acest obiectiv, chiar dacă a durat ceva mai mult și am urmat un drum diferit de cel obișnuit. Este ceva incredibil și sunt foarte mândru”, a spus Bulega, care nu și-a stabilit obiective precise pentru primul sezon în MotoGP.

La rândul său, Gigi Dall’Igna, directorul Ducati Corse, a apreciat progresul înregistrat de Bulega în ultimii ani.

„Suntem foarte bucuroși să îi urăm bun venit în proiectul Ducati din MotoGP începând de sezonul viitor. De-a lungul acestor ani, a demonstrat că este un pilot foarte talentat, capabil să evolueze constant, să obțină maximum de la motocicletele noastre și să atingă un nivel extraordinar de competitivitate.

Parcursul său confirmă că este un pilot cu un prezent solid și de succes, dar care are în același timp un viitor foarte promițător. Credem că a venit momentul potrivit pentru a aborda această nouă provocare”, a spus el.

Bulega va forma, astfel, alături de Aldeguer, una dintre cele mai tinere echipe de piloți pe grila MotoGP 2027.


Sursa foto: VR46 Racing Team



Comentarii
Inchide