13 August în istoria automobilistică

Pe 13 August s-a născut inginerul german Felix Wankel, inventatorul motorului rotativ care îi poartă şi numele.

13 August în istoria automobilistică 13 August în istoria automobilistică

13 August 1902 - În această zi în mica localitate Lahr, Germania, s-a născut Felix Wankel cel care avea peste ani să inventeze un nou tip de motor cu combustie internă. Wankel încă de la vârsta de 17 ani a avut ambiţia de a inventa un nou tip de motor care realiza admisia, compresia, combustia şi evacuare, toate într-o mişcare de rotaţie. La vârsta de 24 de ani a pus bazele unui laborator în care a experimentat cu noi modalităţi de a produce mişcare prin ardere.

Primul motor Wankel a apărut însă destul de târziu în 1957 mai exact, experimentele sale fiind îngreunate de război. La acea vreme Wankel lucra în cadrul companiei germane NSU Motorenwerk, care producea motociclete. După ce primul motor a fost prezentat mai mult de 100 companii s-au arătat interesate de achiziţia acestui tip de motor. Mazda a fost prima companiei important care a preluat acest motor şi au înfiinţat chiar un departament dedicat pentru dezvoltarea acestui motor.

Astfel în 1967 a apărut Mazda Cosmo primul astfel de automobil cu un motor Wankel cu două rotoare. Acest coupe a fost la acea vreme un succes şi ulterior Mazda a pus motoare rotative pe mai multe modele. Motorul Wankel a fost însă preluat şi de alţi constructori, dintre care amintim Daimler-Benz, Alfa Romeo, Rolls Royce, Porsche, General Motors, Suzuki şi Toyota. Deşi era mai compact, mai uşor şi necesita mai puţine reparatţii decât un motor normal, propulsorul Wankel şi-a pierdut din popularitate în anii 1990, datorită consumului mare. Inventatorul său nu a apucat însă să vadă asta decedând în 1988.

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.