Câteva „mituri urbane” despre Ferrari, explicate [VIDEO]

Autor: Andrei Ştirbu 15 iun. 2015 Știri auto
Câteva „mituri urbane” despre Ferrari, explicate [VIDEO]

Cu toate că brandul se bucură de o expunere impresionant de mare – până şi prietena ta, care probabil că nu are treabă cu maşinile, ştie de Ferrari – şi de o istorie fascinantă, strategia de vânzări a producătorului nu este una convenţională: Ferrari nu vrea să vândă multe maşini, ci vrea să vândă cât mai puţine maşini, la un preţ cât mai mare. Pentru că Ferrari. 

Prin prisma acestui mod de abordare, au apărut tot felul de „mituri urbane” despre deţinerea sau despre achiziţia unui Ferrari vârf-de-lance. Iar tipul ăsta simpatic – posesor de Ferrari, printre altele – ni le explică într-un video scurt. 

Făcând un rezumat al clipului, avem aşa: 

1. Trebuie să deţii patru sau cinci Ferrari-uri pentru ca LaFerrari să fie accesibil pentru achiziţie. Montezemolo a spus că, pentru a fi eligibil pentru un LaFerrari, trebuie să deţii măcar cinci Ferrari-uri în garaj, dintre care două să fie modele recente. Asta înseamnă că celelalte trei trebuie să fie de colecţie – fie un GTO, sau un F40. Sau un F12 TRS. Ferrari nu vrea să-ţi faci firmă de taxi cu F12 Berlinetta, ci vrea să vadă că dai mulţi bani pentru exemplare de colecţie. Ai înţeles tu…

2. Există o bază de date Ferrari pentru clienţi. Mergi într-un showroom Ferrari – altul decât cel/cele de la care ţi-ai cumpărat maşina/maşinile – şi eşti primit cu confetti şi cu pupături pe obraz, ca în familie. Ei bine, probabil că o fi existând o bază de date la HQ-ul Ferrari, însă nu este disponibilă dealerilor. Intri într-un showroom nou, eşti client nou.

3. „Cu cât mai multe V12-uri îmi cumpăr, cu atât mai bine.” Ei bine, nu are cum să fie rău ca numitorul comun al Ferrari-urilor tale să fie motorul V12. Lumea te-ai urî şi te-ar invidia şi te-ar aprecia, toate în acelaşi timp, pentru că adopţi exemplare dintr-o specie din ce în ce mai rară. O să te ajute chestia asta să-ţi cumperi şi un LaFerrari? Nope.

4. Dacă ajuţi cu bani echipele de Motorsport Ferrari, îi îmbunezi să-ţi dea acces la un LaFerrari. Nu. O să-ţi mulţumească pentru gest, dar asta nu te pune pe lista pentru un LaFerrari.

5. Posesia unui Ferrari o să-ţi aducă multe fete prin preajmă. Ei bine, veşti proaste pentru playboys: nu chiar. O să atragă câteva fete care ştiu că Ferrari e scump, deci ştiu că ai mulţi bani, şi o să-ţi atragă turme de băieţei fascinaţi de Ferrariul tău. 

6. Toţi proprietarii de Ferrariuri sunt oameni sunt nesimţiţi. Tu cum ai reacţiona dacă ai fi tot timpul asaltat de turme de băieţi de 12 ani care ar striga la tine să turezi motorul? Odată cu achiziţia unui Ferrari, vine şi responsabilitatea asumată ca persoană publică. Eşti un fel de vedetă. Şi nu vrei să fii genul de vedetă care apare la Capatos, nu…?

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide