Cum arată Goldenpass Express, cel mai luxos tren desenat de Pininfarina

De anul viitor, patru milioane de turişti vor putea descoperi în fiecare an peisajele pitoreşti ale Alpilor Elveţieni cu trenul Goldenpass Express, desenat de Pininfarina.

Cum arată Goldenpass Express, cel mai luxos tren desenat de Pininfarina Cum arată Goldenpass Express, cel mai luxos tren desenat de Pininfarina

Trenul Goldenpass Express, al cărui design este realizate de renumitul designer şi carosier italian Pininfarina, va fi operat de compania elveţiană de căi ferate MOB (Montreux Oberland Bernese). Operaţional din 13 decembrie 202, trenul va conecta trei dintre cele mai spectaculoase destinaţii turistice din Elveţia - Montreux, Gstaad şi Interlaken.

O provocare pentru inginerii care au creat această minune tehnologică a fost faptul că pe acest traseu există două tipuri de cale ferată, cu ecartament îngust (1 metru) de la Montreux la Zweisimmen şi cu ecartament normal (1,43 metri) de la Zweisimmen la Interlaken. Inginerii au creat o soluţie revoluţionară, astfel încât Goldenpass Express îşi poate modifica ecartamentul în decurs de numai câteva secunde. Astfel, pasagerii îşi pot continua călătoria fără să fie nevoiţi să schimbe trenurile.

Designerii Pininfarina au reuşit să doteze Goldenpass Express cu ferestre panoramice de mari dimensiuni, care respectă în acelaşi timp standardele actuale de siguranţă feroviară. O caracteristică interesantă este faptul că geamurile nu au reflecţii ale luminii, astfel că pasagerii pot folosi nestingheriţi aparatele de fotografiat pentru a imortaliza peisajele superbe din exterior.

Chiar dacă numele Pininfarina este indisolubil legat de designul auto prin excelenţă, trebuie spus că italienii au o experienţă mare în realizarea de trenuri, tot ei fiind designerii trenului Crystal Panoramic Express, de asemenea pentru MOB. Tot ei au desenat interiorul şi exteriorul trenurilor de mare viteză din Italia şi Spania, precum şi vagoane pentru căile ferate din Elveţia, Danemarca şi Norvegia.

 

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.