Mii de şoferi vitezomani din toată Europa vor fi sancţionaţi în această noapte

Începând din această noapte, poliţiştii rutieri din toate statele Uniunii Europene vor acţiona simultan, pentru depistarea celor care depăşesc viteza legală, anunţă Poliţia Română.

Mii de şoferi vitezomani din toată Europa vor fi sancţionaţi în această noapte Mii de şoferi vitezomani din toată Europa vor fi sancţionaţi în această noapte

Începând din această noapte, poliţiştii rutieri din toate statele Uniunii Europene vor acţiona simultan, pentru depistarea celor care depăşesc viteza legală, anunţă Poliţia Română.

Miercuri, 3 aprilie, între orele 00:00 – 24:00, se va derula acţiunea Speed Marathon, pentru reducerea numărului de accidente rutiere produse pe fondul nerespectării vitezei.

Controalele Poliţiilor Rutiere din Europa vizează respectarea regimului legal de viteză şi reducerea numărului şi gravităţii consecinţelor accidentelor rutiere înregistrate pe fondul vitezei neadaptate condiţiilor de drum şi a celei excesive.

Acţiunea, coordonată de Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, se desfăşoară în toată ţara, pe drumurile publice, poliţiştii rutieri fiind în teren pentru aplicarea măsurilor legale în caz de nerespectare a legislaţiei în domeniu.

Poliţiştii vor folosi toate aparatele radar disponibile.

Activitatea are loc în cadrul săptămânii T.I.S.P.O.L. Speed (1 - 7 aprilie 2019).

 

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.