Numai în România: Autostradă cu probleme, deschisă în curând circulaţiei

Autor: Cristian Agatie 17 oct. 2019 Știri auto
Numai în România: Autostradă cu probleme, deschisă în curând circulaţiei

Lotul 3 al autostrăzii A1 Lugoj Deva ar putea fi deschis săptămâna viitoare, chiar dacă reprezentanţii Ministerului Transporturilor au declarat anterior că lucrările sunt neconforme şi ar putea fi probleme pentru siguranţa circulaţiei.

Consultantul care face expertiza tehnică pe cei 21 de km de pe lotul 3 al Autostrăzii A 1 Lugoj-Deva a recomandat deschiderea tronsonului, dar cu restricţie de tonaj de 7,5 tone şi limitare de viteză de 80 de km/h, informează Radio România ActualităţiContractul pe Lotul 3 a fost reziliat de către Ministerul Transporturi la un stadiu de 99%, invocând probleme de execuţie, deşi constructorul spaniol susţinea că lucrările sunt conforme.

Deschiderea traficului pe cei 21 de km din Lugoj – Deva, cu restricţiile menţionate, s-ar putea face chiar săptămâna viitoare dacă se rezolvă şi problema descărcării nodului rutier de la Holdea care, încă nu a fost recepţionat, notează RRA.

Ministerul Transporturilor a reziliat în august contractul pentru lotul 3 al Autostrăzii A 1 Lugoj-Deva invocând grave probleme de calitate în timp ce constructorul din Spania susţine că lucrările sunt conforme.

Deschiderea lotului 3 al autostrăzii A1 Lugoj-Deva – fie şi cu interdicţie pentru camioane – ar mai reduce aglomeraţia de pe DN 7 Valea Mureşului, respectiv, DN 68 A Săcămaş-Holdea-Margina. Practic, pentru şoferii cu autoturisme şi autoutilitare uşoare de la Sibiu la vama Nădlac 2 ar mai rămâne un tronson de numai 15 kilometri fără autostradă şi cu deviere pe DN 68 A. 

Argumentul suprem pentru deschiderea traficului a fost siguranţa sporită pentru şoferi, chiar şi cu problemele semnalate, având în vedere că în prezent traficul se desfăşoară pe DN68A, un drum plin de serpentine, denivelări, gropi, marcaje lipsă şi care trece prin mai multe localităţi.

Mai mult, fără deschiderea Lotului 3, nici Lotul 4 adiacent, cu o lungime de 22 de kilometri, care a fost deschis în august, nu este folosit la potenţial maxim.

„De-a lungul timpului, din cele 60 de neconformităţi semnalate de autorităţi, 59 au fost rezolvate de constructor. Singura neconformitate rămasă este situată la graniţa cu un lot pe care nu se va circula cel puţin 4 ani de acum înainte. Cu toate acestea Compania de Drumuri a declarat că nu mai este mulţumită de calitatea lucrărilor pe care le-a declarat conforme până în acest moment. Prin urmare s-a cerut constructorului prelungirea garanţiei de la 4 la 10 ani. Constructorul a refuzat, iar contractul este reziliat de autorităţi într-un adevărat circ mediatic. Între timp rezilierea a fost deja declarată ilegală de Tribunalul Bucureşti. Nota de plată o vom plăti noi, cetăţenii”, susţine Asociaţia Pro Infrastructura.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Cristian Agatie
După o experiență scurtă în presa generalistă și radio, a intrat în presa auto „din oportunism” în 1994, la revista Autoturism a Automobil Clubului Român, și a rămas „din convingere” din 2008, la Auto Bild, un nou proiect demarat în România de Axel Springer în colaborare cu Edipresse. Absolvent ... citește mai mult
Pro Motor

Comentarii
Inchide