Se deschide primul centru Park&Ride din Bucureşti. Cât va costă să-ţi laşi masina în el

Începând cu luna noiembrie se deschide parcarea pentru şoferii din Bucureşti

Se deschide primul centru Park&Ride din Bucureşti. Cât va costă să-ţi laşi masina în el Se deschide primul centru Park&Ride din Bucureşti. Cât va costă să-ţi laşi masina în el

Începând cu luna noiembrie, parcarea de la Străuleşti va fi funcţională pentru şoferii care vin în Bucureşti şi vor să circule cu metroul, iar tariful pentru o oră va fi de 1 leu, au declarat miercuri reprezentanţii companiei de transport public, scrie Mediafax.

Metrorex anunţă că terminalul Multimodal (Park&Ride) Străuleşti este singurul de acest gen din Bucureşti, situat în zona de Nord-Vest a Bucureştiului, în vecinatatea lacului Străuleşti. Atât terminalul cât şi staţia de metrou vor ajuta la fluidizarea transportului de suprafaţă preluat din localitaţile învecinate precum Mogoşoaia sau Buftea, spun reprezentanţii companiei.

„Terminalul este amplasat peste galeria de metrou ce face legatura dintre staţia Străuleşti şi Depoul Străuleşti. Acesta, cu o suprafata de 38.869 mp şi un regim de înăltime parcare şi trei etaje, are în alcatuirea sa un parcaj pentru 650 de autovehicule, sală de aşteptare pentru călătorii transportului public orăşenesc şi interurban”, anunţă Metrorex într-un comunicat. 

De asemenea, potrivit reprezentanţilor companiei de transport public feroviar, terminalul este dotat cu lifturi de acces în parcajul suprateran şi va avea acces direct către staţia de metrou Străuleşti prin intermediul unei galerii subterane.

Staţia de metrou Lac Străuleşti este o staţie de metrou de pe linia M4 din Bucureşti, inaugurată la data de 31 martie 2017.

 

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.