Volkswagen a prezentat noul Crafter, în versiune 4X4

Autor: Gabriel Grosoiu 10 nov. 2011 Știri auto

Volkswagen Crafter, proaspăt trecut printr-un facelift moderat, are de oferit încă o noutate. Utilitara devine al patrulea autovehicul comercial cu tracţiune integrală, oferit de producătorul german, alături de Caddy, Transporter, Crafter şi Amarok.

Transformarea a fost efectuată de compania austriacă Achleitner, care a obţinut certificarea oficială Volkswagen. Astfel, modelul va putea fi comandat direct din showroom-urile companiei germane şi chiar va însoţi Amarok-urile ce vor concura în Raliul Dakar.

Cuplul motor este distribuit 50/50 către ambele axe, iar Crafter beneficiază acum de un diferenţial blocabil pe puntea spate şi de opţiunea montării unui alt diferenţal. Pe puntea frontală. Sistemul 4X4 va fi disponibil împreună cu motorizarea 2.0 TDI de 163 CP, care oferă un cuplu de 400 Nm.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide