Ce se mai întâmplă cu Pasajul Basarab la o săptămână de la inaugurare

Ce se mai întâmplă cu Pasajul Basarab la o săptămână de la inaugurare

Autor: Oraan Mărculescu acum 9 ani Opinii

Acum o săptămână mă minunam de cât tămbălău s-a făcut cu ocazia
deschiderii Pasajului Basarab, care a devenit principala
atracţie turistică a Bucureştiului pentru câteva zile
.
Ce-i drept, s-au înregistrat şi câţiva nori de scandal şi nişte
precitipaţii cu puternic iz politic, dar suntem în România, capra
vecinului trebuie biciuită. Am încercat să nu cad pradă cancanului
făcut pe tema pasajului şi m-am transformat într-un observator al

situaţiei din intersecţia Titulescu – Banu Manta
.

Ce s-a întâmplat în intersecţia dintre bulevardele
Nicolae Titulescu şi Banu Manta în această săptămână? Păi, ia să
vedem:

  • În fiecare dimineaţă am fost trezit devreme de claxoanele
    maşinilor şi ale tramvaielor, dar şi de fluierele poliţiştilor puşi
    să decongestioneze traficul. De parcă nu semaforizarea ar trebui să
    facă acest lucru – sâmbătă, oricum, semafoarele au fost pe galben
    (mă rog, portocaliu), ceea ce a dus la nişte scene amuzante de haos
    şi nervi. În rest, însă, nu s-a schimbat nimic faţă de ce ştiam
    ultima oară.
  • În fiecare noapte, Pasajul Basarab a devenit loc de pelerinaj
    pentru nişte motociclişti cu vitezane, dar şi pentru nişte băieţi
    cu maşini puternice şi sonore. Ce înseamnă acest lucru pe la 2
    noaptea? Ei bine, reverberaţiile dintre blocurile turn din zonă
    străping lejer insonorizarea asigurată de termopane, iar alarmele
    maşinilor parcate porneau sistematic într-un cor demenţial. În
    afara celor care dorm buştean, cred că vreo câteva mii de
    bucureşteni din zonă (mai ales cei din blocurile învecinate cu
    pasajul) le-au urat „să nu-ştiu-ce bine!” scandalagiilor.

  • Din câte am înţeles de la alţii, Pasajul Basarab este perfect
    până când ajungi în intersecţiile din capete. Unde traficul nu este
    deloc fluidizat. Pasajul Basarab mai este perfect pentru cei care
    nu şi-au schimbat traseele vechi, cum ar fi Podul Grant sau zona
    Gării de Nord şi a Ministerului Transporturilor, deoarece acum nu
    mai e aşa mare aglomeraţie pe acolo. Eu personal mă minunez de cât
    de mare e coada dimineaţa la coborârea de pe pasaj spre Titulescu,
    dar, mai ales, cât de mare a devenit aglomeraţia de pe Titulescu
    spre pasaj. Acum, însă, e vară, stai să vină toamna să vedem
    adevărata dimensiune a ambuteiajului.
  • Bulevardul Nicolae Titulescu are două benzi pe sens. Degeaba.
    Chiar dacă la începutul săptămânii, imediat după inaugurare, a
    început o campanie mică de ridicare a maşinilor oprite
    neregulamentar, avem o şcoală, avem două supermarketuri, avem
    diverse obiective în faţa cărora oamenii parchează, chiar şi numai
    pentru două minute. Suficient ca să provoace un haos general în
    intersecţia principală, indiferent de prezenţa echipajelor de
    poliţie în unele zile, la orele de vârf. Ce-i drept, e o chestiune
    de miserupism a şoferilor la adresa indicatoarelor „oprirea
    interzisă”. Dar şi una de concepţie stupidă a parcajelor care
    decupează trotuarul, multe maşini rămânând cu fundul în stradă.

  • Şi ultima chestiune: imensul tricolor, atârnat de cei doi
    stâlpi de susţinere, a fost doborât de vânt în noaptea care
    preceda, culmea, chiar Ziua Drapelului. Trecând peste comicul
    coincidenţei, rămâne o problemă foarte gravă, care ţine de
    securitatea celor care traversează pasajul – vă daţi seama ce s-ar
    fi putut întâmpla dacă flamura cădea în timpul circulaţiei de zi cu
    zi, peste tramvaie şi maşini? Râdeam cu prietenii că drapelul va
    cădea la un moment dat. Dar, sincer, nu m-am aşteptat ca tovarăşii
    ingineri care l-au pus acolo să nu ia în considerare vântul
    puternic, anunţat la meteo. Oare ce altceva nu au mai luat în
    considerare?

Cam asta a fost prima săptămână de Pasaj Basarab, observată din
zonă. O investiţie gigant (chiar trebuia un sfert de miliard de
euro?), care aduce, pe alocuri, cu una dintre minunile lumii de la
Caracal: macaraua uitată între blocuri. Cu bani mult mai
puţini se puteau obţine cel puţin aceleaşi efecte în materie de
fluidizare a traficului
, prin construirea de poduri mai
mici peste liniile de cale ferată sau peste Dâmboviţa. Plus vreo
câteva parcări subterane sau etajate, strategic amplasate, care ar
fi eliberat multe benzi de circulaţie, ocupate acum de maşinile
parcate.

Dar atunci poporul nu ar mai fi fost ameţit cu „cel mai lat pod
urban din Europa”. Sau cel mai lung ori cel mai arătos? E adevărat
că planurile de construcţie au demarat înaintea crizei, dar
acum Pasajul Basarab pare o tichie de
mărgăritar.

Şi, oricât de optimist aş vrea să privesc situaţia, nu pot decât
să constat, cu un gust amar, că ne plac prea mult aparenţele şi
fanfara în locul eficienţei şi a filosofiei lucrului bine gândit şi
meticulos făcut. Nu neg, Pasajul Basarab este un lucru bun
principial – dar, oare, plusurile sale sunt mai multe decât
minusurile?

Nu-mi rămâne decât să pun un alt pariu: până în vara
viitoare, Pasajul Basarab va intra în lucrări de
reabilitare
, acoperirea gropilor urmând a fi principala
grijă. Mă gândesc la modul heirupist de lucru din ultimele luni
(„las’ că merge şi aşa, Gogule!”). Mă gândesc la meciul de tenis
dintre afaceriştii clientelari politic („anul ăsta ne daţi nouă
contractul pe banii statului, la anu’ îl luaţi voi, să fim toţi
mulţumiţi”). Mă gândesc la chestii electorale („să vadă oamenii că
lucrăm pentru ei!”).


Vă băgaţi la pariul ăsta? Sau îmi propuneţi
altul?

oraan.ro

Citește și...


Comentarii
Inchide