Educaţia cu biciul vs. educaţia prin deducţie logică - se aplică şi domeniului auto

Mulţi îşi închipuie că a fi şofer e un lucru banal: dacă ţi-ai luat permisul, gata, eşti şofer. Bun sau prost, eşti şofer. Atâta doar că şoferii proşti, din ce în ce mai mulţi pe şoselele noastre, au devenit pe nesimţite un adevărat pericol social. Iar problema tinde să devină rapid o bombă cu efect întârziat. Ce putem face?

Educaţia este piatra de temelie a unei societăţi sănătoase. Nu e o afirmaţie inventată de mine, ci o realitate pe care o remarcă oricine, mai ales când dă piept cu situaţiile din care factorul educaţie lipseşte.

Iar educaţia şoferilor şi a celor care vor să devină şoferi în România are lacune din ce în ce mai serioase. Ale căror efecte încep să se facă simţite, încet, devenind din ce în ce mai grave. Sunt de vină şi oamenii, şi autorităţile, şi mass-media, şi poliţia, şi mediul economic-social-politic...

Totul începe acasă. Cu cei 7 ani de acasă, cu comportamentul părinţilor când sunt la volan, cu atenţia pe care aceştia o acordă procesului de învăţare al copilului. Mai ales băieţii se dezvoltă în ideea că, la un moment dat, vor ajunge să conducă maşinile pe care, când sunt mici, le folosesc pentru joacă.

Acum nu vreau să încep sfaturi de psihologie dedicate părinţilor sau prelegeri despre cum să-ţi educi copiii. Nu am această specializare. Dar le sugerez părinţilor ai căror care copii se joacă mult cu maşinuţele să-i urmărească. Ba chiar să intervină subliminal, învăţându-i că nu e ok să-şi distrugă jucăriile, eventual chiar să născocească scenarii din care copiii să deprindă minimul de reguli de circulaţie.

Nu ştiu neapărat dacă eu sunt un exemplu bun, dar, când eram mic, am ”jumulit” cărţile pentru şcoala de şoferi din care învăţaseră ai mei, decupând indicatoarele şi inventând scenarii din traficul real la scară redusă. Camera mea devenea, astfel, un imens poligon, iar ai mei mă mai ”consiliau” din când în când pentru a înţelege mai bine indicatoarele (după ce mi-au administrat mustrarea de rigoare din cauza deteriorării cărţilor...).

Poate că n-ar fi o idee rea un program de jocuri, pentru acasă sau chiar la şcoală, prin care copiii să se deprindă încă de mici să înţeleagă rolul indicatoarelor şi al legilor de circulaţie, dar şi al bunului simţ în trafic, faţă de ceilalţi. Dacă aşa ceva există deja, bravo, însă ideea trebuie promovată mai mult.

În general, adolescenţii văd maşina ca un lucru extrem de important, fiind influenţaţi şi de filmele în care liceenii pot conduce chiar de la 16 ani. Dar nu efectul pe care un băiat cu maşină (crede că) îl are asupra fetelor vreau să îl aduc acum în discuţie, ci importanţa prea mică pe care tinerii o acordă responsabilităţii la volan.

Aici deja intervin mult mai mulţi factori.

În primul rând, cred că de vină sunt jocurile cu maşini pe calculator, care nu doar alterează ideea de responsabilitate, ci de multe ori o pervertesc, în creierul jucătorului creându-se impresia de imbatabil, dumnezeu la volan, atoatecunoscător şi ”meseriaş”. La care adaug filmele de acţiune, cu scene neverosimile de maşini strunite... ca-n filme.

În plus, creşte şi tupeul (ba chiar nesimţirea) faţă de ceilalţi, amplificat şi de comportamentul zilnic - un fel de fenomen ”alpha-male” combinat cu spiritul de frondă adolescentin. La care mai adăugăm dorinţa intrinsecă de a fi ”the best”, chestie vizibilă la mai toţi tinerii care vor ”să te facă” la semafor.

După care arăt cu degetul spre instructori. Nu toţi instructorii, dar sunt mulţi şpăgari, dezinteresaţi, nepricepuţi într-ale pedagogiei sau inconştienţi de rolul lor. Eu am fost un norocos, deoarece instructorul meu a fost sever, dar bun pedagog, făcându-mă să înţeleg atât răspunderea pe care o am faţă de ceilalţi din trafic, precum şi pericolele la care îi supun dacă nu sunt atent ori, din contră, pericolele care mă pasc pe şosea din cauza altora sau a condiţiilor de drum.

Acum, însă, cam toată lumea pe care o cunosc se plânge de instructori. Nu prea îi învaţă nimic, fac doar 20 de minute în loc de o oră de condus sau doar 10 şedinţe, nu 30, nu le explică nelămuririle legate de chestionare, iar în final îşi şantajează cursanţii ”dacă vrei să iei examenul, îmi mai plăteşti nişte ore suplimentare”.

Mi se pare hilar, dar e, mai degrabă, strigător la cer ca un instructor să-ţi spună ”nu te interesează ce fac ceilalţi, concentrază-te la ce faci tu”. Băi, nene aşa-zis instructor auto, şi cu anticiparea situaţiilor din trafic cum rămâne? Cu bunul simţ faţă de ceilalţi, cum rămâne? Pun pariu că instructorii serioşi se ruşinează că au asemenea colegi de breaslă.

Pe lângă instructori, ne lovim şi de o practică mai mult sau mai puţin recunoscută în poliţie: de la micile şpăgi pentru promovare (chit că noul sistem pe calculator ar trebui să elimine acest lucru) până la ”norma” de la proba practică, în care jumătate din cei care dau examenul trebuie căzuţi.

Iar mulţi dintre cursanţi, ce fac? Ascultă ca oile de folclorul care privilegiază şpaga şi îşi închipuie că o sută sau două de euro (nu mai ştiu cât e ”bursa” în acest domeniu) rezolvă problema. Într-adevăr, aşa fac rost de un mic dreptunghi din plastic, dar devin pericole cu efect întârziat pe şosea.

Nu am terminat. Cei mai mulţi, odată văzuţi cu permisul în buzunar, parcă uită cel puţin jumătate din ce au învăţat (dacă au învăţat) despre reguli, condus, indicatoare, etc. Şi uite aşa, ne trezim pe de o parte cu teribilişti, pe de altă parte cu idioţi pe şosele (bine, şi teribiliştii sunt tot idioţi, de fapt...).

Şoferii tind să asimileze un comportament periculos mult mai mult decât unul prevăzător. Pe principiul ”şi ăla face aşa şi nu păţeşte nimic”, se forţează galbenul, se depăşeşte coloana pe linia de tramvai sau contrasens, se forţează depăşirile, etc. Iar poliţia este, în mod clar, depăşită de situaţie.

Din partea autorităţilor, avem ca prim responsabil Poliţia Rutieră. Care, în acest moment, apelează la metode mai degrabă ”căpuşă” decât preventive. Filtre anti-alcool din când în când, dar cu televiziunile prezente; pânda cu radarul, în ”plasă” căzând multe ”muşte” cu 72 km/h în zonă de 60 km/h (în timp ce adevăraţii vitezomani se zbenguie prin alte părţi); ”de-a prinselea” dacă observă vreun caz în timpul patrulării şi au chef să aplice legea.

Chestii cu adevărat folositoare sau campanii într-adevăr eficiente, nu prea am văzut la Poliţia Rutieră în ultimii douăzecişiceva de ani. A nu se înţelege că nu văd rolul poliţiei sau că nu i-aş respecta pe agenţi (din ”întâlnirile” pe care le-am avut până acum, 90% dintre ei primesc felicitări pentru profesionalism). Dar undeva, la nivelurile superioare de ierarhie, deciziile cu adevărat folositoare întârzie. Sau lipsesc cu desăvârşire.

Alte autorităţi responsabile sunt cele care se ocupă de infrastructură. Nu aduc acum în discuţie lipsa autostrăzilor sau jaful ori bătaia de joc a asfaltatorilor. Ci ignoranţa, incompetenţa şi prostia celor care gândesc interesecţii, semaforizare, semnalizare, indicatoare, sensuri unice şi, mai ales, locuri de parcare (sau, mai degrabă, lipsa acestora...).

Ca exemplu, România e plină de intersecţii foarte periculoase cu drumuri secundare, care ar putea fi uşor rezolvate de sensuri giratorii. Cineva acolo sus, însă, se teme cumplit de aşa ceva, deci riscurile rămân foarte mari, mai ales dacă vorbim de intersectarea cu drumuri de viteză, cu o bandă şi jumătate sau două benzi pe sens.

Multe probleme, multe de spus. Revin, aşadar, la titlul acestui editorial. Cu biciul (cu impunerea pur şi simplu a unor legi, fără explicaţii sau argumente) se obţine doar rezistenţă şi haos. Cu educaţie logică şi pedagogică (fă-l pe om să înţeleagă de ce şi care sunt implicaţiile) mare parte din probleme se rezolvă, fără a mai fi cheltuiţi inutil o grămadă de bani pe proiecte ineficiente.

Asta e o regulă generală de viaţă, mai greu de aplicat după 20 de ani de junglă modernă, care urmează altor 40 de restricţii comuniste. Dar nu imposibil. Şi, chiar dacă unii tind să spună că sunt alte ”chestiuni arzătoare la ordinea zilei”, le reamintesc, totuşi, că detaliile contează, mai ales dacă fac parte din fundaţia unei societăţi sănătoase pe care toţi ne-o dorim.

Iar maşinile şi, implicit, şoferii sunt ”detalii” ale naibii de importante, nu credeţi?

P.S.

Pe acest principiu al educaţiei logice, aş vrea să îi contrazic pe cei care ne acuză că apar pe Promotor.ro filmuleţe cu accidente sau cu tembeli la volan. În acelaşi timp, vreau să îi corectez pe cei care văd aceste video-uri ca nişte chestiuni recreative: greşiţi, rolul lor este educativ, de a atrage atenţia asupra greşelilor şi de a vă corecta propriul comportament.

Un principiu pe care, într-un mod oarecum diferit, l-au aplicat şi japonezii de la Toyota acum nişte zeci de ani. Pe scurt, pentru ca muncitorii din uzinele de maşini să conştientizeze cât de importantă este calitatea muncii, acestora li s-au arătat fime documentare despre accidentele cauzate de defectele de fabricaţie. Explicit, cu fiare contorsionate şi trupuri însângerate.

Ca urmare, productivitatea şi calitatea fabricaţiei au înregistrat un salt incredibil, iar rebuturile au scăzut drastiv. Şi asta deoarece oamenii au înţeles responsabilitatea pe care o au, precum şi implicaţiile asupra altora.

La fel e şi cu şoferii: un şofer bun circulă preventiv şi, astfel, reuşeşte să evite situaţii care pot duce la tragedii, nu doar la daune care se pot contoriza în bani. Însă un şofer prost (fie că e neatent, fie că e tembel sau teribilist) îi afectează, de cele mai multe ori, dramatic pe alţii.

Îmi doresc să fiu înconjurat numai de şoferi buni. Ceea ce vă doresc şi vouă.

În încheiere, vă las în compania unei compilaţii de accidente petrecute iarna. Urmăriţi aceste situaţii şi încercaţi să vă daţi seama cine a greşit, dar, mai ales, de ce. Dacă vreţi, un fel de chestionar mai altfel, pentru antrenarea aptitudinilor de şofer bun :)

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.