Exclusiv  Promotor.ro propune Naţionalei

Vedetele naţionalei României îşi pot permite cam orice excentricitate automobilistică, noile le propunem starurilor tricolore automobilele la care probabil nici măcar nu s-ar fi gândit, dar cu care au lucruri în comun.

Promotor.ro propune Naţionalei Promotor.ro propune Naţionalei

Nu ştim ce criterii iau în calcul fotbaliştii la alegerea unui automobil, am făcut abstracţie de automobilele conduse în prezent, am ales însă cinci vedete ale sportului cu balonul rotund şi am făcut un brainstorming pentru a descoperi în mod fictiv cam ce automobile ar fi pe chipul şi asemănarea tricolorilor. Ce a ieşit poate fi considerat un prim cinci pe patru roţi subiectiv, dar care defineşte în manieră automobilistică trăsăturile celor care ne aduc la agonie sau extaz şi ne ţin în faţa televizoarelor în weekendurile importante.

 

Mutu şi 500 - două personalităţi la modăAdrian Mutu - Fiat 500

Adrian Mutu trece printr-o perioadă mai puţin fastă financiar, fiind obligat să plătească o sumă colosală către clubul Chelsea, deci situaţia sa materială nu va fi una prea roz în viitor. Prin urmare îi recomandăm ca maşină, modelul cel mai la modă în Italia, deţinut şi de Del Piero, Fiat 500. Pentru că vedeta naţionalei este o persoană în ton cu ultimele tendinţe în materie de modă, cu siguranţă noul accesoriu fashion pe patru roţi de la Fiat îi va veni ca o mănuşă. Pe lângă faptul că Cinquecento este un model foarte trendy, este şi foarte ieftin, după standardele "Briliantului", având un preţ de catalog probabil mai mic decât telefonul personal.

 

Chivu la fel de elegant ca MaseratiCristi Chivu - Maserati Quattroporte

Căpitanul naţionalei este o prezenţă elegantă atât pe teren cât şi în viaţa extrasportivă, dovadă că maşina sa pe care o conduce în prezent este un Range Rover Sport. Modelul este însă destul de comun printre fotbalişti şi pentru a ieşi în evidenţă ar trebui să mai urce o treaptă pe scara exclusivismului, o posibilă alternativă fiind Maserati Quattroporte, un model elegant, dar în acelaşi timp sportiv. Pentru că de curând a renunţat la burlăcie, generoasa limuzină italiană îi poate servi şi ca maşină de familie, oferindu-i optim de spaţiu şi confort.

 

Rădoi un Hummer în apărareMirel Rădoi - Hummer

Mirel Rădoi este văzut ca un fundaş de fier şi un căpitan autoritar, care preferă jocul la sacrificiu şi disciplina cazonă în rândul coechipierilor, deci, Hummer, un vehicul cu gene militare i-ar veni de minune. Modelul ii var oferi şi o protecţie deosebită, datorită gabarituluiui şi construcţiei solide şi îl va proteja pe căpitanul Stelei de "accidentările" în afara terenului, pentru că ştim că pe gazon necazurile se cam ţin de capul său. Cu acest mastodont, Mirel îi va face concurenţă chiar şi naşului său Becali în materie de impozanţă.

 

Bănel  AMG-ul Stelei Bănel Nicoliţă - Mercedes SL65 AMG Black Series

Lui Bănel Nicoliţă nu i se poate asorta decât o maşină rapidă, pentru că la rândul său se remarcă prin viteză pe gazon. Cu siguranţă, fotbalistul din Făurei nu ar spune nu unui Mercedes, deci perechea sa pe patru roţi ar fi SL65 AMG Black Series, cel mai rapid model din "vestiarul" Mercedes-Benz. Există un singur impediment, modelul trebuie să fie dotat cu un foarte performant sistem GPS, pentru ca fotbalistul să nu se piardă în trafic aşa cum a facut-o pe Santiago Bernabeu. Nu îi recomandăm însă lui Banel acest model până la transferul în străinătate, Black Serie costându-l pe mijlocaşul stelist salariul pe mai multe sezoane.

 

Lononţ agil ca un EVOBogdan Lobonţ - Mitsubishi Lancer Evolution VIII MR FQ400

Bogdan Lobonţ este cunoscut pentru viteza de reacţie şi paradele spectaculoase. În prezent portarul naţionalei conduce un Mitsubishi Lancer Evolution, model primit în schimbul unui parteneriat cu importatorul oficial. Noi îi recomandăm generaţia Mitsubishi Lancer Evolution VIII MR FQ400, cel mai sălbatic Lancer construit de niponi, pentru a gusta experienţa EVO cu cea mai picantă aromă. Acest model accelerează până la o sută de kilometri în doar 3,5 secunde fiind considerabil mai rapid, decât maşina sa de "servici".

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.