Războiul României cu sine

Românii se află într-un război de lungă durată. Cu ceilalţi români. Sunt mii de victime în fiecare an, iar pierderile de vieţi omeneşti şi cele economice duc la un cost greu de suportat pentru întreaga ţară. Oare vom şti să facem vreodată pace?

Războiul României cu sine Războiul României cu sine

În anul care s-a scurs de la evenimentele sângeroase din Euromaidan, în războiul civil din Ucraina au pierit peste 5.000 de oameni în urma unor operaţiuni militare de anvergură, a folosirii tancurilor, aviaţiei, artileriei şi în general a tot ce au putut inventa oamenii pentru a se masacra unii pe alţii. Şi sunt foarte inventivi în această privinţă.

În aceeaşi perioadă, în pacea din România şi-au aflat sfârşitul pe şoselele patriei aproape 2.000 de români, în urma unor accidente care puteau fi evitate în mare parte, sau ale căror consecinţe tragice puteau să nu aibă loc dacă autorităţile ar fi fost mai inventive în această privinţă, dar şi dacă românii nu ar fi fost atât de nepăsători cu viaţa lor şi a celorlalţi.

Nu avem încă datele complete pentru anul trecut, însă în 2013 au murit 1.859 de români în urma accidentelor rutiere, iar tot ce putem spera pentru ultimele 12 luni este ca acest număr să fi scăzut, încadrându-se în trendul ultimilor ani. Totuşi, să nu ne îmbătăm cu apă rece. Pe lângă faptul că fiecare dintre aceste cifre reci reprezintă de fapt o poveste de viaţă frântă prematur, o tragedie inimaginabilă pentru familie şi prieteni, dar şi o pierdere economică foarte mare, trebuie să fim conştienţi că rata deceselor din accidente este încă foarte mare în România, aproape dublă decât rata europeană (92 de morţi la un milion de locuitori faţă de 52 în UE).

În 10 ani, vesticii au ştiut să înjumătăţească numărul deceselor pe şosele. Noi am bătut pasul pe loc. De ce?

Cam 60% dintre accidentele grave, cu morţi şi răniţi grav, au loc în mediul urban, ceea ce ne arată şi una dintre cauzele principale ale mortalităţii ridicate de pe şoselele româneşti – inexistenţa unei infrastructuri adecvate, dar şi comportamentul iresponsabil al şoferilor, pietonilor şi autorităţilor care trebuie să asigure siguranţa pe şosele.

Este, practic, un război al românilor împotriva românilor, în care fiecare dintre participanţii la trafic este, de fapt, un duşman vrednic de moarte. Ba, mai mult, pentru că fiecare român are în el un spartan mai mic, geme România de indivizi care-şi revendică dreptul de a nu purta măcar centura de siguranţă, doar e viaţa lor, ce mai contează că pot omorî şi pe alţii în timp ce sunt proiectaţi prin maşină în urma unui impact din care ar fi scăpat cu viaţă. Într-o cultură în care riscul e ridicat la rang de pornografie, iar aventurile şmecherilor din trafic sunt văzute apreciativ de sute de mii de admiratori, în care viaţa celui de lângă tine valorează mai puţin decât cele 20 de secunde cu care vei ajunge mai repede acasă, e foarte, foarte greu să încerci măcar să impui un pic de moderaţie.

Inconştienţa celor cu maşini puternice, care fac manevre periculoase, e combinată cu numărul mare de maşini fără elemente moderne de siguranţă, adevărate coşciuge pe roţi

Şi dacă problema ar fi doar la nivelul românului de rând, aş mai spune. Dar cum se face că acelaşi român care se poartă ca un criminal la volan în România se cuminţeşte brusc imediat ce iese prin graniţa de Vest? Cum se face că toate mizeriile pe care le aruncă în capul poliţiştilor de la Rutieră în România nu se mai repetă atunci când traversează Germania, de exemplu? De ce la el în oraş românul e zeu, iar în Barcelona e mieluşel?

Răspunsurile sunt mai multe şi nu ţin, din păcate, de vreo transformare interioară, pentru că am văzut destui căpşunari redeveniţi criminali la volan imediat ce au intrat în ţară, deşi până atunci merseseră liniştiţi în coloană, da, chiar şi prin Ungaria.

În primul rând, lipsa respectului faţă de autoritate ţine din păcate chiar de deficienţele acesteia din urmă. Poliţiştii români sunt iertători, pedepsesc arbitrar, dar ştiu să se uite la cel oprit în trafic, pentru că dacă îndrăznesc cumva să pedepsească un şmecher cu spate, ei sunt primii care suferă. Legea nu-i apără în niciun fel, tocmai de aceea gem judecătoriile de contestaţii la amenzi, de parcă poliţiştii din România n-au altă treabă decât să aplice incorect legea.

Starea drumurilor duce deseori la accidente care puteau fi evitate, ca în cazul de mai sus (polei). Poliţia Rutieră semnalizează târziu pericolul, spun şoferii

Românul s-a născut victimă, toată lumea conspiră împotriva lui, iar principalul său răspuns atunci când e prins încălcând legea este: da, dar pe ăia de ce nu i-ai văzut?! E jumătate vina lui, dar şi jumătate vina autorităţii, care chiar nu i-a văzut pe ăia, în general oameni cu bani şi spate, şi s-a năpustit tocmai asupra lui, amărâtul care merge cu căruţa fără vestă reflectorizantă sau cu o răpciugă de rablă cu ITP-ul luat pe şpagă. Ce contează că este un pericol public, el ştie doar atât: şmecherul cu SUV n-a fost oprit când a trecut pe roşu, iar dacă a fost oprit, poliţistul i-a dat drumul mai departe, livid.

De ce i-a dat drumul mai departe? Am scris un articol la ProMotor despre principalele greşeli ale Poliţiei Rutiere române, doar pentru ca mai mulţi poliţişti să ne răspundă cât se poate de clar cu privire la motivele acestora, culese de noi într-un alt articol. Cauzele sunt multiple, iar imaginea generală este cea a unei ţări în care avem, ce-i drept, mari corupţi plimbaţi pe la DNA şi prin arest, dar avem în acelaşi timp zeci de mii de şmecheri cu spate, care au câte o cunoştinţă suficient de bine înfiptă pentru a timora atât de luatul în derâdere organ al legii. Şi atunci când un poliţist dă amenzi doar pentru ca acestea să fie anulate în urma contestaţiilor, atunci când primeşte un telefon inflamat de la unul dintre multiplii lui şefi iar slujba lui e pusă în pericol, ce credeţi că va face? Va mai avea oare curajul să aplice legea?

Cele mai grave accidente au loc în oraşe, acolo unde şoferii nu au absolut deloc grijă faţă de pietoni. Nici când sunt copii de şcoală

Vedeţi, nu e vorba doar de un război al fiecăruia dintre noi împotriva celorlalţi, este vorba în primul rând şi de un război al lor împotriva noastră, unde „lor” este un amalgam de şefi mai mici sau mai mari din Poliţie, funcţionari publici şi camarila lor, dar şi tot felul de bogătaşi care au relaţii acolo unde trebuie – de la SRI la Judeţeană, de la Primărie la Poliţia Locală. O ţară cu chipul unei mari Mafii plină de clanuri care-şi apără dreptul de a fi deasupra legii - şi nu doar în privinţa banilor furaţi de la stat, adică de la fiecare dintre noi, ci şi în privinţa vieţilor furate prin comportamentul lor iresponsabil.

Aş dori ca, dacă tot ne-am luat ţara înapoi, să ne dăm seama că suntem obligaţi să trăim cu toţii împreună, şi că haosul şi nebunia de pe şosele ne aparţin în primul rând. Iar în al doilea rând, să văd că din ce în ce mai mulţi poliţişti au curajul să se opună sistemului, aşa cum au început deja procurorii să o facă. Cert, corupţia „mică” din judecătorii şi de la nivelurile inferioare ale autorităţilor publice o să-i atace la fel de virulent precum sunt atacate acum instituţiile statului care se luptă cu marii corupţi. Dar fără o masă critică de poliţişti, procurori şi judecători care să dea pedepse aspre pentru încălcările legii care pot duce sau au dus la accidente grave, războiul românilor contra românilor va continua, cu mii de victime care deschid uneori jurnalele de ştiri, dar fără vreo măsură menită a semna măcar vreun armistiţiu. Iar România va avea în continuare, pe timp de pace, morţi şi răniţi cât pentru jumătate de an de război în Ucraina.

Pune-ţi însă întrebarea: data viitoare când vei fi oprit de un poliţist pentru că ai încălcat legea, cum vei reacţiona? De răspunsul tău depinde partea de care tocmai te-ai aliniat în această luptă pentru civilizarea României.

Încet-încet, poate vom reuşi să facem, totuşi, pace.

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.