A fost o vreme când era Lancer. Nicoleta e mereu cu noi (galerie foto)

Autor: Alexandru Banu 22 feb. 2008 Fete si masini

În timp ce ne plantam instrumentarul în halele Uzinelor Griviţa, ne-am adus aminte că, pe vremuri, un individ cvasianonim a tras aici sirena în disperare de cauză, acţiune interpretată însă eronat de cele cîteva mii de muncitori revoltaţi pe sistem. După manevra involuntară care a schimbat cursul istoriei, Vasile Roaită a fost declarat martir al Griviţei.

Şi cum istoria, disciplină antipatică multora dintre noi, se repetă, iată contingentul ProMotor experimentînd “martiriul” unui pictorial alarmant de lasciv.
Despre Nicoleta Luciu nu ar mai fi prea multe de adăugat. O visăm, o venerăm, am da orice ca să ne poarte sîmbetele şi, dacă l-am prinde pe Dumnezeu de un picior, măcar un weekend complet.

Despre noul Mitsubishi Lancer, însă, am putea declara pe răspundere colectivă că a închis toate gurile rele, afişînd o siluetă de invidiat, după o cură kaizen bazată pe forţă, stil şi siguranţă. Pentru nostalgici, noul Lancer trezeşte amintiri galante, el fiind intitulat de altfel Galant Fortis pe piaţa japoneză. Partida Nicoleta-Lancer s-a încheiat la egalitate chiar şi după prelungirile shooting-ului nostru.

Este greu să faci departajarea între 96-61-90 şi 140 CP diesel dintr-un motor de 2.000 cmc. Cui i-ar prisosi o femeie-etalon şi o maşină fantastică? Pînă la urmă, am consemnat remiza, iar fotograful nostru s-a văzut nevoit să facă un compromis “terifiant”: acela de a le imortaliza cap la cap.

NICOLETA ŞI MLANCER (GALERIE FOTO)

Deşi are zeci, poate chiar sute de pictoriale în curriculum vitae, Miss România 1999 a trăit clipe fără egal pe suprafaţa roşie ca focul a lui Lancer. El – puternic, viril şi abia lansat din atelierele japoneze pe drumurile vieţii – i-a oferit instantaneu Nicoletei tot confortul interior de care dispunea. Puteai citi pe displayul consolei centrale high-end emoţia primei întîlniri, dar şi certitudinea că actriţa din telenovela “Inimă de ţigancă” o să-i aparţină, iar apoi, pe parcursul unei “Iubiri ca în filme”, vor curge “Lacrimi de Iubire”.

Portofoliul vedetei Pro – de patru ori star în revista PLAYBOY – s-a asociat perfect istoriei de un sfert de secol a compactei deja mitologice Lancer. De aproape zece ani încoace, Nicoleta Luciu şi Mitsubishi Lancer au instituit împreună trenduri şi au marcat “X” EVOluţii necesare fiecărui bărbat emancipat. Tocmai datorită acestei comunicări telepatice, ProMotor a fost martorul contractului de imagine dintre cele două vedete, cu termen extins de valabilitate: “Am ales Lancer fiindcă exprimă angajament şi putere de decizie.

Îmi plac maşinile cu mulţi cai-putere. Îţi oferă siguranţă în momente critice, atunci cînd eşti constrîns să te impui în situaţii-limită. Nu cred că femeile trebuie neapărat să aleagă maşini mici, simpatice, lipsite de nerv. Este important să te poţi baza pe potenţialul maxim al unui automobil şi să-l exploatezi la fel de mult cînd te loveşti de probleme în trafic. În plus, acest Mitsu afişează o personalitate aparte la interior: sportivitatea şi eleganţa sînt dozate ideal.” E clar! De azi încolo, cele două vor exista doar împreună. Oriunde. Oricînd.
 

Pagini: 1 2 3

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide