Pictorial: Alexandra şi Mercedes-Benz CL 63 AMG

Alexandra, o fată superbă cu forme aproape perfecte, face cunoştinţă cu mult râvnitul Mercedes CL 63 AMG.

Pictorial: Alexandra şi Mercedes-Benz CL 63 AMG Pictorial: Alexandra şi Mercedes-Benz CL 63 AMG

Pentru un pictorial incendiar, nu e nevoie decât de două exemplare cu forme seducătoare care să stârnească interesul oricărui bărbat. Unul dintre ele este Alexandra Vodă, o fată în vârstă de 22 ani care a absolvit Facultatea de Coregrafie şi care, la ora actuală, deţine o şcoală de dans modern şi balet. Deci, putem ghici de unde a căpătat formele sexy şi dimensiunile 88-60-90.

Cel de-al doilea exemplar este mutl râvnitul Mercedes CL 63 AMG care, după cum se vede, a suferit câteva modificări. Elementele de tuning au fost achiziţionate de la Custom Wheels iar de tratamentul de tuning s-au ocupat cei de la Prestige Auto Garage. Astfel, maşina a fost vopsită în culoarea alb perlat mată iar look-ul extrem de agresiv este dat de kitul exterior de la MEC Design. Aici intră bara faţă care are integrate cele 4 proiectoare, spoilerul spate prevăzut cu difuzor şi cele două eleroane de pe portbagaj şi lunetă.

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.