Mai multe detalii despre noul Mercedes CL

Autor: Andrei Cosmin Iordache 17 iun. 2010 Prezentări

Ieri am văzut versiunea performantă Mercedes CL AMG, dar acum
vedem cum descoperim şi modelul standard şi aflăm şi câteva dintre
surprizele tehnice pe care împrospătarea de imagine ni le va aduce.
Probabil cel mai relevant fapt şi, ceea ce nu am văzut ieri, este
că acesta se va numi tot Mercedes Benz CL şo nu va fi noul Mercedes
S Class Coupe aşa cum am auzit în mai multe rânduri.

Aspectul este mai dinamic, CL
având o grilă mai sportivă,
LED-uri pe post de faruri de ceaţă amplasate în noul spoiler şi o
capotă mai impozantă. Aceste detalii nu sunt însă ceva absolut nou,
pentru cei care au citit şi articolul de ieri, dar noile informaţii
care ne parvin sunt legate de motorizări. Astfel CL-ul cu facelift
primeşte o nouă versiune de bază CL350, care vine cu un motor de
3.5 litri V6 BlueDirect ce dezvoltă 306 CP şi un cuplu de 368 Nm
, acest model urmând
să fie mai ieftin şi mai economic. Foarte probabil această versiune
se va plasa sub pragul de 100.000 de euro al tarifelor.

Mercedes CL AMG


De asemenea se va mai introduce o nouă
versiune de mijloc
Mercedes-Benz CL550 care va veni cu un motor 4.6 litri
BlueDirect care oferă 435 CP şi un cuplu de 700 Nm
. Şi
versiunea de bază AMG primeşte mai multă forţă motorul 5.5 litri
twin turbo dezvoltând 544 CP şi un cuplu de 800 Nm. Versiune
supremă CL65 AMG este însă considerată suficient de competentă
rămânând neschimbată cu motorul V12
de 612 CP. Acelaşi lucru se poate spune şi despre CL600,
celălalt grand tourer cu 12 cilindri. Lansarea noilor automobile se
va face la Salonul de la Paris din toamnă.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide