Alain Prost va participa la Cursa Campionilor

Autor: Dragoş Băltăţeanu acum 10 ani Alte sporturi

Multiplul campion mondial de Formula 1 Alain Prost va
participa pentru prima dată la Cursa Campionilor
. Ediţia
2010 a Cursei Campionilor va avea loc pe 27-28 noiembrie la
Dusseldorf în ESPRIT Arena.

Alain Prost este de patru ori campion mondial în Formula 1 iar
de curând şi-a asociat numele cu Dacia în Trofeul Andros de curse
pe gheaţă.

Numele lui Prost se alătură unei pleiade de piloţi
celebri dintre care enumerăm doar pe Michael Schumacher şi
Sebastian Vettel.

„Sunt foarte bucuros că pot în sfârşit să particip la Cursa
Campionilor. La ediţiile trecute nu am putut participa din cauza
suprapunerii datei de desfăşurare cu etapele din Trofeul Andros”. a
spus Alain Prost.

Alain Prost, supranumit „Profesorul” a câştigat titlul de
campion mondial în Formula 1 în 1985, ’86, ’89 şi ’93. De asemenea
este campion în Trofeul Andros în ediţiile 2007 şi 2008.

Cursa Campionilor se ţine în fiecare an din 1988 încoace şi îi
celebrează pe cei mai buni piloţi din motorsport. Cursa a fost
găzduită pe rând de insulele Canare, Stade de France, Paris,
Wembley Arena, Londra şi Stadionul Olimpic din Shanghai.
Ediţia 2010 va avea loc pe un traseu special construit în
jurului Arenei ESPRIT din Dusseldorf, Germania.

Citește și...


Comentarii
Inchide