Dublă victorie pentru Chevrolet în WTCC

Autor: Dan Vache 21 nov. 2011 Alte sporturi
Dublă victorie pentru Chevrolet în WTCC

Pilotul Yvan Muller a câştigat cel de-al treilea său titlu de campion în cadrul Campionatului Mondial de Turisme (WTCC), poziţionându-se cu doar trei puncte înaintea colegului său de la Chevrolet, Rob Huff, după 24 de runde.

Până la ultima cursă, Huff a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a recupera diferenţa de 20 de puncte pe care o avea înaintea ultimei runde a sezonului, desfăşurată la Macau. Cu toate acestea, nici măcar cele două victorii pe care le-a obţinut în acest weekend – prin care a devenit pilotul cu cele mai multe curse câştigate în Campionatul Mondial de Turisme pe circuitul Guia, cu cinci succese, – nu au fost suficiente.

După ce a exercitat o presiune puternică asupra lui Huff în timpul primei curse, de pe poziţia secundă, Muller şi-a păstrat calmul, evitând riscurile şi înregistrând două poziţii pe podium care i-au adus titlul.

Astfel Chevrolet totalizează 21 de victorii în 24 de curse, 19 cele mai rapide tururi de pistă din 24, 256 de tururi pe prima poziţie dintr-un total de 347.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide