Porsche 919 Hybrid 2015: mai bun, mai pregătit pentru victoria la Le Mans

Autor: Adrian Mihălţianu 07 iun. 2015 Alte sporturi

În campionatul mondial de anduranţă (WEC) din 2014, Porsche nu a avut parte de victoriile la care spera, reuşind o singură victorie, în Brazilia. Totodată, la ediţia de anul trecut a celebrei curse de 24 de ore de la Le Mans, nemţii au abandonat cu ambele maşini intrate în concurs.

Ei bine, Porsche a prezentat versiunea îmbunătăţită a modelului 919 Hybrid, cu care speră să aibă parte de mai multe victorii în 2015. Germanii nu au dat prea multe detalii tehnice despre noul lor concurent, dar au precizat că are acelaşi sistem de propulsie regăsit la versiunea din 2014. Cu alte cuvinte, un motor turbo V4 pe benzină, un motor electric care pune în mişcare roţile din faţă şi două sisteme de recuperare a energiei. Puterea dezvoltată depăşeşte 500 de cai-putere pentru motorul termic şi 400 cai-putere pentru motorul electric.

Speranţe mari pentru Porsche în acest an, care vrea să întrerupă supremaţia verilor din grupul VAG

La o  greutate a maşinii fără pilot de doar 870 de kilograme, performanţele sale dinamice sunt formidabile. Testarea noului Porsche 919 Hybrid a început pe circuitul Yas Marina din Abu Dhabi, ceea ce a marcat şi începerea sezonului competiţional pentru divizia de curse de la Porsche.

Înainte de testele din Abu Dhabi, supercarul de anduranţă a mai fost scos la aer pe circuitul de teste Weissach şi a debutat în competiţii la cursa de şase ore de la Silverstone din 12 aprilie, unde a pornit în pole position şi a terminat pe poziţia secundă. Se anunţă o luptă infernală la Le Mans!

Deocamdată, numărăm zilele până la Le Mans 2015. Mai e mai puţin de o săptămână.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide