Al-Attiyah câştigă etapa a patra a Dakarului, dar Peterhansel rămâne lider

Autor: Iulian Dnistran 09 ian. 2013 Raliuri

Nasser Al-Attiyah a câştigat etapa cu numărul patru a Raliului Dakar 2013 şi a micşorat, astfel, distanţa dintre el şi liderul din clasamentul general la categoria maşini, Stéphane Peterhansel, la puţin peste cinci minute.

Pe locul al doilea a terminat, ieri, francezul Guerlain Chicherit cu al său buggy SMG şi a urcat cinci poziţii în clasamentul general, ajungând pe locul şase.

Peterhansel, liderul în clasamentul general la categoria maşini, a terminat etapa de ieri pe locul al treilea, la un minut şi 17 secunde în spatele lui Al-Attiyah.

Stéphane Peterhansel

Carlos Sainz, colegul de echipă al lui Nasser Al-Attiyah, a avut parte de zi ghinionistă, iar şansele lui de a câştiga ediţia din 2013 a Raliului Dakar 2013 sunt acum aproape nule. Problemele lui Sainz au început când oficialii competiţiei au anulat decizia prin care spaniolul a primit înapoi peste 20 de minute pe care le-a pierdut din cauza unei probleme de navigaţie în timpul etapei cu numărul doi.

El a pornit, astfel, în etapa a patra de pe locul zece, dar buggy-ul său s-a oprit de mai multe ori pe drum şi spaniolul a terminat etapa pe locul 43, rezultat care i-a adus poziţia 24 în clasamentul general, la peste trei ore în urma liderului.

Carlos Sainz

Americanul Robby Gordon a început ziua de ieri de pe locul 13, dar cu doar 30 de kilometri înainte de finalul probei el s-a rostogolit cu Hummer-ul său şi a pierdut foarte mult timp. Gordon a trecut linia de sosire pe locul 92, cu peste cinci ore după Nasser Al-Attiyah, rezultat care i-a adus poziţia 43 în clasamentul general.

Robby Gordon

Cele două Dustere ale echipei Renault Argentina continuă cursa. Emiliano Spataro a terminat etapa de ieri pe locul 36, iar colegul său de echipă, Jose Francisco Garcia, a trecut linia de sosire pe 38. În clasamentul general, Spataro a urcat de pe 34 pe 31, iar Garcia a trecut de pe 44 pe 39.

La categoria motociclete, francezul Cyril Despres a pierdut prima poziţie din clasamentul general, după ce a terminat etapa de ieri pe locul 14, la 17 minute şi 35 de secunde în urma câştigătorului etapei, spaniolul Joan Barreda Bort. Despres ocupă acum poziţia a treia în clasamentul general, iar Barreda Bort a urcat de pe 18 pe patru.

Noul lider la motociclete este francezul Olivier Pain, care a terminat ziua de ieri pe locul al doilea.

În categoria quad-urilor, Marcos Patronelli îşi menţine poziţia de lider în clasamentul general, după ce a terminat proba de ieri pe primul loc. Sebastian Husseini îşi menţine şi el locul al doilea la general, după ce a terminat pe locul al doilea etapa cu numărul patru. Pe locul al treilea în clasamentul general a urcat polonezul Rafal Sonik.

La camioane, Gerard de Rooy a fost detronat din fruntea clasamentului general de către cehul Ales Loprais. Etapa de ieri a fost câştigată, însă, de către rusul Ayrat Mardeev cu un Kamaz. El ocupă acum locul patru în clasamentul general, după Loparis, De Rooy şi Nikolaev.

Ayrat Mardeev

Etapa a patra a Raliului Dakar 2013 a făcut legătura între oraşele Nazca şi Arequipa şi a avut o distanţă totală de 717 kilometri, dintre care 288 de kilometri de probă specială şi 429 de kilometri de legătură.

Următoarea etapă, cea cu numărul cinci, face legătura între oraşele sud-americane Arequipa şi Arica şi are o distanţă totală de 509 kilometri, dintre care 172 de kilometri de probă specială şi 337 de kilometri de legătură.

Raliul Dakar 2013 se desfăşoară în perioada 5-20 ianuarie 2013 pe teritoriul continentului America de Sud.

Video etapa a patra la categoriile auto şi moto:

Clasamentul etapei a patra la categoria maşini (poziţie, nume pilot, maşină, timp):

1.       Al-Attiyah, Buggy, 03:28:46

2.       Chicherit, SMG, +00:00:36

3.       Peterhansel, Mini, +00:01:17

4.       De Villiers, Toyota, +00:04:17

5.       Roma, Mini, +00:07:27

6.       Novitskiy, Mini, +00:13:55

7.       Coffaro, Toyota, +00:20:45

8.       Chabot, SMG, +00:21:07

9.       Thomasse, Buggy MD Rallye, +00:26:37

10.   Sousa, Great Wall, +00:26:09

Clasamentul general la categoria maşini după etapa a patra (poziţie, nume pilot, maşină, timp):

1.       Peterhansel, Mini, 09:04:29

2.       Al-Attiyah, Buggy, +00:05:16

3.       De Villiers, Toyota, +00:33:22

4.       Novitskiy, Mini, +00:33:48

5.       Roma, Mini, +00:39:06

6.       Chicherit, SMG, +00:42:32

7.       Chabot, SMG, +00:59:30

8.       Errandonea, SMG, +01:04:54

9.       Gadasin, G-Force Proto, +01:22:07

10.   Thomasse, Buggy MD Rallye, +01:23:56

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide