WRC Iordania – Final

Autor: Dan Vache 03 apr. 2010 Raliuri

Sebastian LoebSebastian Loeb a reuşit să îşi treacă în
cont a doua victorie din acest sezon şi a 56-a din
carieră.
Pilotul Citroen nu a mai putut fi ajuns din urmă
în ultima zi din Raliul Iordaniei în ciuda eforturilor făcute de
echipa Ford şi Jari-Matti Latvala.

Ultima zi de concurs a fost plină de mutări tactice
făcute de cele două echipe de uzină.
După ce mai mulţi
piloţi au încetinit deliberat joi în prima zi de concurs pentru a
obţine poziţii mai bune de start, astăzi tactica a fost împinsă la
extrem. Pentru a îi asigura lui Loeb un traseu curat, Citroen i-au
cerut lui Sebastian Ogier să intre cu întârziere în service-ul de
azi dimineaţă. Cele cinci minute de întârziere i-au adus lui Ogier
o penalizare de 50 secunde. Ogier urma să ia startul de pe locul
cinci. Ford a reacţionat şi Hirvonen a ieşit mai repede cu nouă
minute din service iar apoi a intrat în avans cu şase minute în
startul probei speciale cu numărul 14. Acest lucru îi aducea o
poziţie de start în faţa coechipeirului său Jari-Matti Latvala.
Citroen a mutat apoi din nou, Ogier intrând şi el în avans cu opt
minute în startul SS14. Astfel, Ogier urma să plece primul pe
traseu, salvându-l pe Loeb de sarcina de a curăţa drumul.

Jari-Matti LatvalaDupă toate aceste mutări la limita
regulamentului ordinea de start din această dimineaţă a devenit:
Ogier, Loeb, Hirvonen, Latvala.
Beneficiând de un drum
curăţat, Loeb a reuşit o serie de performanţe excelente nelăsându-i
lui Latvala nici o şansă. Francezul a gestionat bine ecartul pe
care îl construise ieri şi a terminat la o diferenţă de 35 secunde
în faţa lui Latvala. Podiumul a fost completat de Petter Solberg
care a făcut un raliu bun dar care a suferit pe probele lungi.
Ogier a terminat doar pe locul şase după penalizările încasate, un
rezultat care nu reflectă performanţele excelente reuşite de
pilotul Citroen Junior. Kimi Raikkonen a făcut un raliu
fără greşeală de această dată şi a acumulat experienţă preţioasă.
S-a clasat pe locul opt în clasamentul general.

Clasa S-WRC a fost câştigată detaşat de spaniolul Xevi
Pons pe un Ford Fiesta S2000. Victoriea în clasa Producţie i-a
revenit lui Patrick Flodin pe un Subaru Impreza.

Poz Pilot Echipă Timp

1. Sebastien Loeb Citroen 3h51m35.9s

2. Jari-Matti Latvala Ford la 35.8s

3. Petter Solberg Citroen la 1m11.8s

4. Dani Sordo Citroen la 1m49.3s

5. Matthew Wilson Ford la 8m24.3s

6. Sebastien Ogier Citroen la 10m26.4s

7. Federico Villagra Ford la 11m28.0s

8. Kimi Raikkonen Citroen la 12m31.0s

9. Henning Solberg Ford la 14m08.6s

10. Xevi Pons Ford la 18m33.9s

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide