10 reguli de aur pentru transportul copiilor în siguranță – VIDEO

Autor: Promotor 20 nov. 2019 Știri auto

Astăzi, UNICEF sărbătorește Ziua Internațională a Drepturilor Copilului, așa că profităm de această ocazie pentru a vă vorbi despre cele 10 reguli de aur pentru transportul copiilor în siguranță. Sună paradoxal, dar două treimi din copiii care călătoresc cu mașina nu o fac în siguranță. Cele mai răspândite situații sunt cele în care copiii nu sunt transportați într-un scaun adecvat, nu folosesc o centură de siguranță sau aceasta este prinsă prea larg.

În cazul unei coliziuni produse la o viteză de 50 km/h, efectul asupra unui copil de 8 kg care este aruncat din scaun este echivalent cu cel produs de o cădere de la etajul trei al unei clădiri. Tocmai de aceea este foarte important să asigurăm corect copiii pe bancheta din spate. S-a dovedit că folosirea corectă a unui sistem de retenție omologat (scaun de copil) reduce mortalitatea în caz de accident cu 75% și incidența rănilor grave cu 90%.

Iată care sunt cele 10 reguli de aur pentru transportul copiilor în siguranță:

1. Folosiți un scaun omologat, în funcție de înălțimea și greutatea copilului

Vârsta nu este întotdeauna definitorie pentru tipul de scaun care trebuie folosit, importante sunt înălțimea și greutatea copilului. De asemenea, folosiți un scaun din grupa corespunzătoare, pentru că acestea au caracteristici diferite, adaptate nevoilor copiilor. După un accident, scaunul de copil nu mai poate fi refolosit – acesta trebuie înlocuit.

2. Montați scaunul de copil doar pe locurile din spate

Acesta este de departe cel mai sigur loc din mașină, prin urmare aici trebuie transportați copiii. Chiar dacă mașinile moderne prevăd posibilitatea folosirii scaunului de copil și pe locul pasagerului din față, este recomandat să folosiți această posibilitate doar în situații excepționale. În aceste cazuri, airbagul trebuie să fie obligatoriu dezactivat.

3. Fixați corespunzător scaunul de copil

Este important să citiți cu atenție instrucțiunile de montaj ale scaunului de copil și să verificați fixarea acestuia înainte de fiecare călătorie. Cea mai sigură și simplă metodă de fixare este cu prindere Isofix, dar nu toate scaunele suportă acest sistem. În cazul în care scaunul se prinde în centura de siguranță a mașinii, asigurați-vă că aceasta trece prin punctele de prindere corespunzătoare indicate în manualul de instalare.

4. Întindeți corespunzător centurile de prindere a copilului

Centurile de fixare a copilului sunt adesea lăsate prea largi, ceea ce permite copilului să se elibereze din scaun. Consecințele sunt mortale în cazul unei coliziuni. Centurile trebuie să fie bine întinse pe corpul copilului. Puteți testa acest lucru încercând să prindeți o buclă a centurii între degete. Dacă reușiți, centura nu este suficient de întinsă.

5. Montați scaunul pe cât posibil cu spatele la sensul de mers 

În cazul unui impact frontal, gâtul unui copil nu poate suporta greutatea propriului cap. Din acest motiv, grupele 0 și 0+ de scaune sunt proiectate pentru a fi folosite exclusiv cu spatele la direcția de mers. Este obligatoriu să păstrați aceste scaune cel puțin până la vârsta de 15 luni. Aceste scaune pot fi folosite de copii cu înălțimea de până la 105 cm.

6. Fără excepții la drumurile scurte

Cei care merg de la școală acasă pe distanțe scurte sunt cei mai dispuși să renunțe la regulile de siguranță. Mulți nu impun copiilor fixarea în scaun pentru distanțele scurte, sau lasă în grija copilului fixarea centurii de siguranță, fără a mai verifica dacă fixarea s-a făcut corect.

7. Fără îmbrăcăminte groasă sau rucsac

Mulți copii sunt puși în scaune îmbrăcați cu haine groase sau chiar cu ghiozdanul în spate în cazul călătoriilor scurte. În acest caz, centura nu mai face corect contact cu corpul copilului, iar acesta poate fi aruncat din scaun în cazul unui accident. Chiar dacă drumul este unul scurt, nu trebuie să renunțați la siguranța copilului dumneavoastră.

8. Toate echipamentele trebuie puse în portbagaj

Obiectele și bagajele nu au ce căuta pe consola din spate sau pe scaune. În cazul unui accident sau al unei frânări bruște, acestea vor deveni adevărate proiectile. Locul acestor obiecte este în portbagaj.

9. Dați un exemplu personal

Întotdeauna copilul trebuie să vadă legătura clară între ceea ce i se spune și ceea ce vede că fac părinții. Centurile de siguranță trebuie purtate de toți ocupanții mașinii. Copiii vor imita comportamentul părinților, pentru că acțiunile sunt mult mai puternice decât vorbele.

10. În caz de accident

De câte ori este posibil, copiii trebuie scoși din mașină în scaunul de copil. Nu purtați copiii pe brațe decât în cazul unui pericol iminent care le amenință viața, pentru că acest lucru poate duce la răniri grave.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide