2024: Cum anulezi punctele de penalizare? Ce trebuie să facă șoferii timp de 6 luni

Autor: Radu Țuțulan 30 ian. 2024 Știri auto
2024: Cum anulezi punctele de penalizare? Ce trebuie să facă șoferii timp de 6 luni

Șoferii care au fost sancționați pentru diverse abateri rutiere trebuie să știe că punctele de penalizare pe care le primesc, odată cu amenda, pot fi anulate, dar numai dacă vor face asta timp de 6 luni.

Codul Rutier stabilește că încălcarea legilor de circulație poate fi sancționată cu amendă și puncte de penalizare.

Astfel, pentru abaterile minore se aplică cel puțin 2 puncte de penalizare. Dar, pentru încălcările mai serioase pot fi aplicate până la 6 puncte de penalizare.

Aceste puncte se cumulează, iar în momentul în care este atins pragul stabilit de lege, permisul de conducere va fi suspendat.

La câte puncte se suspendă permisul auto

La acumularea a 15 puncte de penalizare, permisul de conducere va fi suspendat automat. Dacă e prima dată când se întâmplă asta, atunci perioada de suspendare va fi de 30 de zile.

Dacă, însă, e pentru a doua oară în decurs de un an când acumulezi 15 puncte, suspendarea se dublează. Ceea ce înseamnă că rămâi fără permis timp de 60 de zile.

Atenție, însă, pentru că perioada de suspendare se calculează după momentul în care este predat permisul. Iar șoferii au la dispoziție 5 zile pentru a preda permisul, din momentul în care au fost înștiințați. Dacă nu se încadrează în acest termen, perioada de suspendare a carnetului va fi majorată cu 30 de zile.

Cum se anulează punctele de penalizare

Punctele de penalizare se anulează automat în 6 luni de la data când a fost aplicată sancțiunea.

De exemplu, dacă un șofer a primit 2 puncte de penalizare pe 1 februarie, acestea vor fi anulate la finalul lunii iulie.

Dacă a primit o altă sancțiune, de 6 puncte, pe 15 aprilie, atunci acestea 6 vor fi anulate după jumătatea lunii octombrie.

Practic, aceste puncte de penalizare se anulează succesiv, pe măsură ce expiră cele 6 luni din momentul aplicării sancțiunii.

Această penalizare este ștearsă automat din sistem, deci conducătorii auto nu trebuie să întreprindă niciun demers.

Dar, dacă acest șofer pe care l-am dat ca exemplu va acumula alte 7 puncte de penalizare, până la finalul lunii iulie, atunci permisul va fi suspendat.

Odată cu suspendarea carnetului, toate punctele de penalizare se șterg automat.

Cum afli câte puncte de penalizare ai acumulat?

Pentru a afla câte puncte de penalizare ai acumulat, trebuie să depui o cerere la Brigada Rutieră.

Titularul permisului de conducere, la cerere, are dreptul sa obțină, personal, la sediul poliției rutiere din județul care îl are în evidență, informații cu privire la numărul de puncte de penalizare ce i-au fost aplicate”, se stabilește prin articolul 208 din OUG 195/2002.

Răspunsul la această cerere poate fi oferit pe loc, la ghișeu. Sau în cel mult 30 de zile din data depunerii solicitării.

Penalizare în funcție de abatere

În funcție de abaterea rutieră constatată, polițistul va aplica între 2 și 6 puncte de penalizare.

De exemplu, se sancționează cu:

  • 2 puncte de penalizare
    • parcarea neregulamentară
    • lipsa centurii de siguranță
    • vorbitul la telefon în timpul mersului, etc.
  • 3 puncte de penalizare
    • oprirea nejustificată
    • circulația pe banda de urgență a autostrăzilor
    • depășirea cu 21-30 km/h a vitezei admise, etc.
  • 4 puncte de penalizare
    • nerespectarea obligațiilor în cazul vehiculelor rămase în pană sau avariate
    • nerespectarea semnificației indicatorului „STOP”
    • circulația în timpul nopții sau ziua, pe timp de ceață, ninsoare abundentă sau ploaie torențială, cu un autovehicul fără lumini sau fără semnalizare, etc.
  • 6 puncte de penalizare
    • refuzul de a permite imobilizarea vehiculului / verificării tehnice
    • nerespectarea semnalelor agenților de cale ferata
    • conducerea unui vehicul care nu are montată una dintre plăcuțele cu numărul de înmatriculare, etc.

Pentru fiecare abatere, polițistul poate aplica puncte de penalizare.

Astfel, dacă un șofer e surprins de poliție că circulă fără centură (2 puncte), în timp ce vorbește la telefon (2 puncte) și depășește viteza limită cu 45 km/h (6 puncte), va primi în total 10 puncte de penalizare. Iar dacă în același timp a încălcat și linia continuă, care se sancționează cu 6 puncte de penalizare, va cumula peste 15 puncte și va rămâne fără permis.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide