3 sfaturi de care să ții cont dacă îți cumperi o mașină second-hand cu peste 300.000 de kilometri în bord (VIDEO)

Autor: Adrian Somai 10 nov. 2022 Știri auto

Achiziționarea unei mașini noi poate fi destul de costisitoare pentru cei mai mulți dintre noi, nefiind de mirare astfel că nu sunt deloc puțini cei care își îndreaptă atenția către un autoturism la mâna a doua. Cumpărarea unei mașini second-hand implică însă și câteva riscuri, mai ales dacă este vorba despre un autoturism cu un număr considerabil de kilometri parcurși.

Ai pus ochii pe o mașină cu peste 250.000 – 300.000 de kilometri la bord?! Nu este nimic greșit în asta, sunt mulți cei care preferă o mașină second-hand ceva mai nouă și cu mulți kilometri la bord în detrimentul uneia ceva mai vechi și cu mai puțini kilometri parcurși. Evident, nu îți poate spune nimeni nici că faci o alegere greșită, dar nici că este cea mai bună idee!

Subiectul a fost abordat și de youtuber-ul 99Vehicles, care a postat recent pe canalul său un clip prin intermediul căruia a oferit urmăritorilor săi câteva sfaturi demne de luat în seamă în cazul în care plănuiesc să își cumpere o mașină second-hand cu peste 250.000 de kilometri la bord.

De ce este mai bună o mașină diesel

În primul rând, youtuber-ul își îndeamnă urmăritorii să își îndrepte atenția către o mașină diesel. Dacă îți iei o mașină cu motor diesel de 2.0, 2.5 sau 3.0 litri, vei observa în timp că acesta se va dovedi mult mai fiabil în comparație cu un motor pe benzină. De altfel, longevitatea motoarelor diesel este dovedită și în cadrul studiilor de specialitate. Alegerea unui astfel de motor are însă și un dezavantaj, într-adevăr, costurile de întreținere fiind ceva mai ridicate în cazul acestuia. Întreținut corespunzător însă, un astfel de motor se va dovedi a fi o alegere corectă în cazul tău.

Alege o mașină dintr-o țară cu infrastructură rutieră bună

În plus, dacă ai pus ochii pe o mașină care a circulat în țări precum Germania, Olanda, Belgia sau altele cu o infrastructură rutieră asemănătoare, motorul s-ar putea dovedi a fi într-o stare foarte bună. Atât timp cât cumperi o mașină destul de nouă și cu un număr mare de kilometri parcurși, este de la sine înțeles că acea mașină a circulat pe distanțe mari, preponderent pe autostradă. Ținând cont de starea drumurilor de acolo, îți poți imagina că motorul a mers relaxat, nefiind încă atât de afectat.

Stai departe de motorizările mici

Mașinile echipate cu motoare de 1.0, 1.2 sau 1.4 litri sunt preferate, de regulă, de acei șoferi care conduc preponderent în mediul urban sau care lucrează pe taxi, ride-sharing, curierat și așa mai departe. În aceste condiții, este de la sine înțeles că ai vrea să stai departe de o mașină care a parcurs 200 sau 300.000 de kilometri în asemenea condiții.

VIDEO:

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Adrian Somai
Adrian Somai
Am studiat cursurile Facultății de “Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori” din cadrul Academiei de Studii Economice București. Lucrez în presă de mai bine de cinci ani, colaborând de-a lungul vremii cu diverse publicații precum Ziarul de Sport, Cars.ro sau Manager.ro. Mi-a plăcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide