A plătit 300.000 de euro pentru a repara un Lamborghini Aventador ușor avariat (VIDEO)

Autor: Adrian Somai 11 oct. 2022 Știri auto

Să iți poți cumpăra un Lamborghini Aventador poate reprezenta visul de-o viață al unui pasionat auto, ținând cont de costul de achiziție al unui astfel de bolid. Mulți nu se gândesc însă că întreținerea lui s-ar putea dovedi în timp a fi și mai scumpă. A simțit-o pe propria piele un youtuber francez, proprietarul unui Aventador care a suferit un mic accident pe circuit.

Pog, unul dintre cei mai cunoscuți creatori de conținut din zona auto din spațiul online francez, povestește într-un clip postat pe YouTube că mașina a suferit un mic accident într-un viraj de circuit în urma unui moment în care frâna a cedat. Mașina nu a fost avariată foarte tare, însă costurile pentru reparații s-au dovedit într-un final a fi semnificative. Toată aventura a fost documentată de Pog pe canalul său de YouTube.

Inițial, costul pieselor de schimb și al manoperei a fost estimat la aproximativ 88.000 de euro. Destul de mult, într-adevăr, dar totuși era vorba despre un Lamborghini Aventador. Mașina a fost dusă așadar într-un service Lamborghini. După dezasamblarea mașinii s-a ajuns însă la concluzia că mult mai multe componente au fost avariate.

Din păcate, Lamborghini nu obișnuiește să repare piesele avariate, ci să le înlocuiască. Astfel, prețul reparației s-a dovedit într-un final a fi mult mai mare. Spre exemplu, scaunul a costat 7.200 de euro, în timp ce bara de protecție spate a avut un preț de 6.500 de euro. Discurile de frână au fost afectate, de asemenea, în urma accidentului și au fost înlocuite pentru un cost de 25.000 de euro.

Asiguratorul a refuzat să suporte daunele

Mai departe, o aripă spate a costat 3.000 de euro, iar etrierele încă 3.500 de euro. Două jante au fost, de asemenea, înlocuite, la costul total mai adaugandu-se încă 3.950 de euro. Manopera nu a fost nici ea deloc ieftină, evident, având un cost final de 22.000 de euro. În cele din urmă, costurile au ajuns la un moment dat la un total de 119.000 de euro.

Iar asta nu a fost tot, Pog ajungând la scurt timp într-un nou service din cauza altor probleme descoperite. În cele din urmă, costurile cu reparația mașinii au ajuns la 300.000 de euro. Din păcate pentru Pog, asiguratorul nu a vrut să plătească daunele din cauza faptului că mașina fusese avariată în timp ce era pe circuit.

VIDEO:

Sursa: Motor1 

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: YouTube


Adrian Somai
Adrian Somai
Am studiat cursurile Facultății de “Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori” din cadrul Academiei de Studii Economice București. Lucrez în presă de mai bine de cinci ani, colaborând de-a lungul vremii cu diverse publicații precum Ziarul de Sport, Cars.ro sau Manager.ro. Mi-a plăcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide