Accident grav la Fetești: A fost necesară intervenția elicopterului SMURD

Autor: George Cristea 09 iul. 2020 Știri auto

Un accident grav s-a produs miercuri la Fetești, după ce o șoferiță a întors pe linia continuă și a fost lovită de un taxi condus regulamentar. În urma impactului, o persoană a decedat iar alte două au fost grav rănite, fiind necesară intervenția elicopterului SMURD.

Intră în Galeria FOTO

„Am fost solicitați să intervenim la un accident rutier produs în municipiul Fetești, în care au fost implicate două autoturisme. La locul solicitării, s-au deplasat de urgență trei echipaje din cadrul Stației de Pompieri Fetești, cu o autospecială pentru stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o ambulanța SMURD, două echipaje ale SAJ Ialomița – Substația Fetești și un echipaj al elicopterului SMURD, venit în sprijin”, a comunicat ISU Ialomița.

Accident grav la Fetești: Cum s-a petrecut tragedia

Potrivit polițiștilor, accidentul s-a produs pe fondul neacordării de prioritate. O femeie care conducea un autoturism pe str. Călărași din municipiul Fetești a efectuat un viraj la stânga, încălcând marcajul dublu conținu, și a intrat în coliziune cu un taxi, condus regulamentar. În urma impactului, șoferul taxiului a decedat, în timp ce doi pasageri au fost răniți. Din imagini se observă parbrizul spart din interior, semn clar că șoferul mașinii nu purta centura de siguranță în momentul impactului.

Unul dintre pasagerii răniți, un bărbat de 42 de ani, a fost preluat de un elicopter SMURD și transportat la Spitalul Județean de Urgenta Constanța. De asemenea, un tânăr de 15 ani a fost preluat de o ambulanța și transportat la Spitalul din Fetești.

Potrivit echipajelor ISU aflate la fața locului, șoferul taxiului a rămas prins între fiarele contorsionate ale mașinii, eliberarea lui necesitând efectuarea unor manevre de  descarcerare din caroseria avariată. Acesta a fost extras și predat în stare gravă echipajului SAJ, fiind transportat la Spitalul Municipal Fetești. Din păcate rănile sale au fost grave, acesta pierzându-și viața.

„Celorlalte victime, pasageri aflați pe locurile din spate, le-a fost acordat primul ajutor medical de echipajele de la locul intervenției. Minorul cu vârsta de 15 ani a fost preluat de echipajul SMURD și transportat la Spitalul Municipal Fetești, iar cea de a treia victimă, un bărbat cu vârsta de 42 ani, a fost preluată și transportată pe calea aerului la o unitate spitalicească din municipiul Constanța”, se mai arată în comunicatul ISU Ialomița.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului rutier.

Un alt accident grav în care a fost implicat un taxi s-a petrecut la Craiova la jumătatea lunii mai. Patru persoane și-au pierdut viața în acel accident.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide