Accident grav pe o șosea din Tulcea. Mașina aproape că s-a rupt în două după impactul cu un copac – FOTO

Autor: ProMotor 27 nov. 2020 Știri auto

Inspectoratul pentru Situații de Urgență a fost solicitat să intervină astăzi, 27 noiembrie, în jurul orei 10:00 la un accident rutier, produs între localitățile Ciucurova și Popasul Izvorul Cerbului. În accident a fost implicat un autoturism care a intrat în coliziune cu un copac de pe marginea carosabilului.

La fața locului s-au deplasat opt pompieri cu o autospecială de stingere cu modul descarcerare, o ambulanță SMURD din cadrul Stației de pompieri Babadag, precum și două echipaje din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Tulcea.

Conform primelor informații, în urma accidentului rutier au rezultat două victime de sex masculin, din care una încarcerată. Pasagerul aflat în dreapta, un bărbat de 35 de ani, prezenta leziuni incompatibile cu viața, echipajul Serviciul de Ambulanță Județean pronunțând decesul.

Mașina s-a înfășurat în jurul copacului

Conducătorul auto, un bărbat de 50 de ani, a suferit un traumatism toracic. Acesta a fost preluat de un echipaj Serviciului de Ambulanță Județean și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Tulcea pentru investigații medicale suplimentare.

Nu se cunosc motivele producerii acestui accident, dar cel mai probabil mașina a avut o viteză destul de mare în momentul în care s-a lovit de copac. Practic, mașina s-a înfășurat în jurul copacului aflat la marginea carosabilului, și aproape că s-a rupt în două bucăți.

Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.

Sursă: DobrogeaTV

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ISU Tulcea



Comentarii
Inchide