Accident grav pe Valea Oltului, cu patru mașini implicate. Intervenție a elicopterului SMURD – VIDEO

Autor: Cristian Agatie 01 aug. 2021 Știri auto

Un accident grav s-a produs duminică pe Valea Oltului, patru mașini fiind implicate în evenimentul produs în zona localității Lazaret, la limita dintre județele Sibiu și Vâlcea.

Intră în Galeria FOTO

Un nou accidente grav, în care un șofer intră pe contrasens, s-a produs duminică pe Valea Oltului, la limita dintre județele Sibiu și Vâlcea. Patru mașini au fost implicate în acest accident, care transportau în total nouă persoane. Un elicopter SMURD a fost trimis la locul intervenției pentru a prelua persoanele rănite grav. Inițial, ISU anunțase decesul unuia dintre pasagerii mașinilor, dar a revenit ulterior și corectat această informație.

„Din primele cercetări rezultă că șoferul unui autoturism condus spre Vâlcea a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus, pe care l-a proiectat în alt autoturism condus pe aceeași direcție, după care a ricoșat în alt autoturism, condus tot spre Sibiu”, a spus Elena Welter, purtătorul de cuvânt al Poliției Sibiu.

Accident grav pe Valea Oltului, cu patru mașini implicate. Bâlbe în comunicarea ISU Sibiu

Patru persoane sunt transportate la UPU Sibiu cu diverse traumatisme. Alte patru persoane primesc ajutor medical la fața locului și urmează să se decidă dacă și acestea vor fi duse la spital. A fost solicitată și intervenția elicopterului SMURD. ISU Sibiu s-a încurcat în comunicate, anunțând decesul unei persoane, pentru a dezminți apoi această informație. Nu vrem să știm ce a fost în sufletul rudelor celor implicați în accident.

„Echipajul de descarcerare a extras un bărbat de circa 30 ani, în stare de inconștiență, căruia i s-au aplicat manevrele de resuscitare, fără răspuns, fiind declarat decedat”, declara inițial Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu. O jumătate de oră mai târziu, ISU Sibiu a revenit asupra informațiilor anunțate și a precizat că nu a fost înregistrată nicio persoană decedată după accidentul din Lazaret. „Potrivit informațiilor primite de la fața locului, toate victimele sunt conștiente”, au transmis reprezentanții instituției.

Accidentele prin pătrunderea vehiculelor pe contrasens sunt printre cele mai grave, datorită vitezelor mari de deplasare cumulate ale mașinilor. Acestea se produc fie în timpul depășirilor neregulamentare, fie din neatenția șoferilor, care sunt distrași de alte activități. Unul dintre cele mai grave accidente de acest fel s-a petrecut pe E85 „Drumul Morții”, în urmă cu o săptămână, între un microbuz și o mașină cu volan pe dreapta. Opt persoane și-au pierdut viața în acel accident.

Sâmbătă, un alt accident frontal s-a produs sâmbătă pe DN7, între Orăștie și Deva, după ce un șofer beat a pătruns pe contrasens. Din fericire, acesta nu s-a soldat cu decese, fiind însă răniți trei conducători auto.

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Cristian Agatie
După o experiență scurtă în presa generalistă și radio, a intrat în presa auto „din oportunism” în 1994, la revista Autoturism a Automobil Clubului Român, și a rămas „din convingere” din 2008, la Auto Bild, un nou proiect demarat în România de Axel Springer în colaborare cu Edipresse. Absolvent ... citește mai mult

Comentarii
Inchide