AFM anunță: În luna septembrie va demara programul de casare a maşinilor mai vechi de 15 ani

Autor: Mihai Morcovescu 22 aug. 2022 Știri auto

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) anunță că, începând cu septembrie, maşinile mai vechi de 15 ani vor putea fi casate. Preşedintele AFM, Laurenţiu Neculaescu, a precizat că programul va avea o valoare de 500 de milioane de lei şi va fi implementat cu sprijinul unităţilor administrativ-teritoriale (UAT).

Proprietarii de maşini vechi ar urma să primească în schimb 3.000 de lei pentru un automobil casat. Jumătate din această sumă va fi suportată din bugetul AFM, iar cealaltă jumătate din bugetul local. Casarea nu va fi condiţionată de achiziţia unui autovehicul nou.

AFM va plăti 3.000 de lei fiecărui proprietar

un alt fel de program Rabla

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

„Acest program a rezultat în urma angajamentului României prin PNRR că până în 2026 vom casa 250.000 de autovehicule mai vechi de 15 ani. Este un program prietenos cu mediul, dar nu ştiu cât de prietenos cu bugetele unităţilor administrativ-teritoriale. În sensul că noi vom acorda o primă de casare a unei maşini mai vechi de 15 ani sau cu o normă de poluare Euro 3 sau mai jos de Euro 3. Această primă de casare va fi de 3.000 de lei, din care 1.500 de lei suportă AFM, iar 1.500 de lei vor trebui suportaţi din bugetul propriu al fiecărei unităţi administrativ-teritoriale”, a declarat şeful AFM, citat de Agerpres.

Laurenţiu Neculaescu susţine că acest program va fi influenţat direct de sumele prevăzute în bugetele locale cu această destinație. Pentru acest program vor aplica administraţiile locale. În cadrul unei sesiuni de înscriere, un solicitant poate obţine finanţare, în următoarele condiții:

  • pentru cel mult 100 de autovehicule uzate, pentru UAT cu o populaţie de până la 1.000 locuitori;
  • 500 autovehicule uzate, pentru UAT cu o populaţie cuprinsă între 1.001 și 5.000 locuitori;
  • 1.000 de autovehicule uzate, pentru UAT cu o populaţie cuprinsă între 5.001 și 10.000 locuitori;
  • 5.000 autovehicule uzate, pentru UAT cu o populaţie cuprinsă între 10.001 și 50.000 locuitori;
  • 20.000 autovehicule uzate, pentru UAT cu o populaţie cuprinsă între 50.001 și 200.000 locuitori;
  • 50.000 autovehicule uzate, pentru UAT cu o populaţie de peste 200.001 locuitori.

Ce presupune programul Rabla 2022

Autorităţile din România susţin înnoirea parcului auto naţional şi prin acordarea de prime de casare prin programele Rabla Clasic şi Rabla Plus. În acest an pentru Programul Rabla Clasic, prima de casare a fost de 6.000 lei, respectiv 9.000 lei în cazul predării a două autovehicule uzate.

În cadrul programului Rabla Plus, în 2022, s-a introdus obligativitatea casării unui autovehicul uzat pentru achiziționarea unuia nou. Totodată, pentru fiecare mașină nouă, există posibilitatea casării a maximum două autovehicule uzate.

Cuantumul finanțării a fost de  51.000 de lei pentru un autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen și 26.000 de lei pentru un autovehicul nou electric hibrid plug-in, exceptând motocicleta, care generează maximum 80 g CO2/km în sistem WLTP, în schimbul casării unui autovehicul uzat.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Mihai Morcovescu
Mihai Morcovescu
Sunt ziarist cu o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă și auto din România, atât în print, cât și în online. Am scris de-a lungul timpului la Agerpres, Sport XXI, Jurnalul Național, Gazeta Sporturilor, ProSport, Autocar, AutoMotorsiSport.ro, Auto.ro, etc. De asemenea, am făcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide