Experiment nebun. Airbag-urile mașinilor vechi, un pericol pentru șoferi și pasageri?

Autor: David Andrei acum 5 luni Știri

Airbag-urile mașinilor vechi pot salva vieți sau sunt un pericol pentru șoferi și pasageri? Un experiment nebun arată cum se comportă acestea în cazul unui impact.

GALERIE FOTO

Experimentul mai vechi a fost publicat recent pe canalul FifthGear pentru a arăta dacă airbag-urile mașinilor vechi sunt sau nu eficiente.

Posesorii de mașini vechi trebuie să știe că și airbag-urile expiră. La fiecare pornire a motorului, modulul airbag-ului este supus automat unei verificări. Atunci când sistemul detectează o problemă, aprinde în bord martorul corespunzător. Pot însă, să survină defecțiuni la sistemul de declanșare, de exemplu, imposibil de detectat.

Echipa Fifth Gear a supus testului un Rover 600, pe care l-au lansat pentru impact la o viteză de 48,3 km/h (30 mph). Pe scaunul șoferului nu s-a aflat, ca într-un test de impact obișnuit, un manechin, ci un cascador care executase scene dificile în filme din seria “James Bond” și în “Saving Private Ryan”.

Produsă în 1997, mașina rulase puțin peste 200.000 de kilometri până în momentul testului. Oare îi mai funcționează airbag-urile?

Truglia conduce autoturismul direct către un vehicul staționat, pentru a avea un impact frontal.

Cel mai mare pericol pentru cei aflați la bord într-o astfel de coliziune este reprezentat de deformarea celulei pasagerilor și intrarea motorului în cabină. Modelele vechi nu sunt echipate cu airbag-uri pentru genunchi. Oricum, nimeni din echipă nu era sigur că airbag-ul din volanul Rover-ului se va declanșa. O ambulanță și o autospecială de pompieri s-au aflat la fața locului pentru a interveni la nevoie.

Din fericire, nu a fost. Airbag-ul s-a declanșat, iar centura de siguranță și-a îndeplinit misiunea. Steve a suferit o contuzie la încheiatura mâinii drepte.

“Declanșarea airbag-ului în fața mea a fost șocantă, chiar dacă mă așteptam să se întâmple așa ceva”, povestește Truglia imediat după impact.

Cine este Steve Truglia, cascadorul care a testat airbag-urile unei mașini vechi?

Steve Truglia a fost, pentru o perioadă de 20 de ani, rezervist în cadrul Forțelor Speciale ale Regatului Unit.

Celebru la Hollywood pentru implicarea sa în filmele de acțiune, cascadorul s-a stins din viață însă, în 2016, la 53 de ani, în urma unei cascadorii ratate în China. Acesta trebuia să sară din elicopter de la o altitudine de 100 de metri, legat de o frânghie. Nu se știu exact circumstanțele în care Truglia și-a găsit sfârșitul. Autoritățile chineze au încercat să mușamalizeze accidentul.

VIDEO:



Comentarii
Inchide