Doi şoferi, ambii cu alcoolemie de peste 0,7 la mie, au fost implicați într-un accident

Autor: Marius Vișan 27 aug. 2021 Știri auto

Doi şoferi din judeţul Bistriţa-Năsăud, ambii având alcoolemie de peste 0,7 la mie în aerul expirat, au fost implicaţi în noaptea de joi spre vineri într-un accident rutier produs pe DN 15A, pe raza localităţii Galaţii Bistriţei.

Unul dintre conducătorii auto, în vârstă de 22 de ani, nu deţine permis de conducere.

Cei trei răniţi au ajuns la spital cu multiple leziuni

“Din verificările efectuate de poliţişti, a reieşit că, în timp ce un tânăr în vârstă de 22 de ani, din Dipşa, conducea un autoturism pe Drumul Naţional 15A, din direcţia Bistriţa către Reghin, a intrat în coliziune cu un alt autoturism ce se deplasa pe aceeaşi direcţie, condus de un bărbat de 37 de ani din aceeaşi localitate.

În urma evenimentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a celor doi conducători auto, cât şi a unui pasager din primul autoturism, un tânăr de 25 de ani din Sărata, aceştia fiind transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale.

Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru tânărul de 22 de ani şi o valoare de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 37 de ani”, a informat IPJ, scrie Agerpres.

Poliţiştii au deschis dosar penal

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud a comunicat că, în total, în cele două autoturisme se aflau patru persoane, iar cei trei răniţi au ajuns la spital cu multiple leziuni şi traumatisme. Nu au existat victime încarcerate.

”Trei dintre cele patru victime urmează sa fie transportate la spital după ce au fost evaluate la fața locului. Victimele sunt conștiente și cooperante, prezintă multiple leziuni și traumatisme în urma accidentului” se arată în comunicatul emis de autorități după producerea incidentului rutier.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi conducerea unui vehicul fără permis.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ISU


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide