Alfa Romeo dezvăluie un nou teaser video cu viitorul SUV Tonale

Publicat: 31 01. 2022, 13:23
Actualizat: 31 01. 2022, 13:26

Italienii de la Alfa Romeo au dat publicității un nou teaser video care anunță mult așteptatul debut al noului lor SUV Tonale. Premiera mondială va avea loc în ziua de 8 februarie.

Alfa Romeo ne prezintă câteva detalii de interior

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

În precedentele teasere publicate de italieni au fost prezentate unele detalii de exterior. De această dată, italienii au dezvăluit într-o postare pe pagina oficială de Twitter câteva dintre elementele din interiorul viitorului lor model.

Se pot distinge porțiuni din tetiera pe care este țesut logo-ul mărcii și din volan. De asemenea, în videoclip apare și steagul Italiei, probabil amplasat undeva pe caroserie.

Viitorul Tonale va fi poziționat în gamă sub actualul Stelvio. Va fi primul model al mărcii torineze echipat cu motorizare plug-in hybrid. Din punct de vedere estetic, SUV-ul italienilor va avea un design inspirat de conceptul cu același nume prezentat în urmă cu trei ani la Salonul Auto de la Geneva.

Din punct de vedere teshnic, Alfa Romeo Tonale va primi sistemul PHEV care se regăsește pe modelele Jeep Renegade și Compass. Ansamblul plug-in hybrid va fi oferit în două versiuni de putere, de 190 și 240 CP.

Sursa: Motor1