Alfa Romeo Giulia SWB Zagato, tot mai aproape de lansare. Noi imagini teaser publicate

Publicat: 20 12. 2022, 07:06

Nu ne mai despart decât câteva luni de lansarea noului Alfa Romeo Giulia SWB Zagato, viitorul coupe italian ce urmează să fie construit având la bază sedanul Giulia. Campania de promovare a noului model a început deja de ceva vreme, iar cei de la Alfa Romeo publică acum noi fotografii oficiale cu acesta.

În urmă cu numai câteva zile am putut vedea cu toții prima fotografie oficială care îl avea în prim plan pe noul Giulia SWB Zagato. Noul model al constructorului italian s-a bucurat de o primire pozitivă din partea pasionaților auto, mulți declarandu-se încântați de caroseria desenată de specialiștii de la Zagato. Italienii vor să ne stârnească acum și mai tare interesul însă, publicând noi imagini teaser care ne ajuta să ne facem o idee cu privire la formele viitorului Giulia SWB Zagato înainte de lansarea oficială a acestuia.

În partea frontală remarcăm înainte de toate capota care se deschide din spate și sigla Quadrifoglio din zona laterală. Potrivit Motor1, tot în zona frontală laterală mai observăm o priză de aer și emblema celor de la Zagato. Avem, totodată, și o imagine cu habitaclul viitorului Giulia SWB Zagato, acolo unde putem remarca niște scaune îmbrăcate în tapițerie neagră cu accente verzi.

Motor V6 bi-turbo de 2.9 litri

Prea multe informații din zona tehnică nu avem deocamdată, însă știm deja că sub capota viitorului Alfa Romeo Giulia SWB Zagato se va ascunde o unitate V6 bi-turbo cu capacitate de 2.9 litri. Este aceeași unitate de motorizare pe care o regăsim și pe modelul Giulia GTAm, caz în care se poate mândri cu o putere de 540 de cai.

Mai multe detalii vom afla însă la momentul lansării, noul Alfa Romeo Giulia SWB Zagato urmând să fie dezvăluit în cursul primăverii anului viitor, cel mai probabil în luna martie.