Amenzile rutiere vor fi plafonate și în 2020. Ce trebuie să știți

Autor: ProMotor 20 dec. 2019 Știri auto
Amenzile rutiere vor fi plafonate și în 2020. Ce trebuie să știți

Guvernul a anunțat că amenzile rutiere vor fi plafonate și în 2020, iar acum a depus în Parlament un proiect de lege în acest sens. Pentru a grăbi adoptarea acestuia, Ludovic Orban a anunțat că Guvernul își va asuma răspunderea pe proiect, ceea ce va permite intrarea imediată în vigoare a măsurii.

Valoarea punctului de amendă pentru contravențiile rutiere se calculează, conform legislației , în funcție de salariul minim brut pe țară. Mai exact, un punct de amendă valorează cât o zecime din salariul minim brut pe țară. În ultimii doi ani, însă, valoarea punctului de amendă a fost înghețată la nivelul din 2017 (145 de lei), ceea ce a prevenit majorarea amenzilor la niveluri greu de susținut odată cu creșterea salariului minim.

„Având în vedere că începând cu 1 ianuarie 2020 se intenționează creșterea nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, care va conduce la creșterea punctului-amendă la regimul circulației pe drumurile publice, este necesar ca în cursul anului 2020 să fie luată o măsură temporară de stabilire a unei valori fixe a punctului-amendă”, se arată în motivarea care însoțește proiectul depus în Parlament.

Plafonarea anterioară a fost stabilită prin ordonanță de urgență și urma să expire la finalul acestei luni. În condițiile în care Executivul a anunțat majorarea salariului minim brut pe țară la valoarea de 2.230 de lei, punctul de amendă ar fi fost și el majorat la 223 de lei. Asta dacă Guvernul nu ar adopta un nou act normativ prin care să fie stabilită plafonarea amenzilor.

Dacă punctul de amendă ar fi ajuns la 223 de lei, cea mai mică amendă ar fi avut valoarea de 446 de lei, față de 290 de lei cât este în prezent (o majorare cu 44%). Cea mai mare amendă pe care o pot primi persoanele fizice ar ajunge astfel la 4.460 de lei, față de 2.900 de lei cât este în prezent.

Amenzile rutiere plafonate: Cât vor plăti șoferii?

În funcție de clasele de sancțiuni prevăzute în Codul Rutier, șoferii plătesc pentru contravenții amenzi situate la următoarele valori, calculate pe baza valorii punctului de amendă de 145 de lei:

  • Clasa I de amenzi – 2 sau 3 puncte de amendă – 290-435 lei.
  • Clasa a II-a de amenzi – 4 sau 5 puncte de amendă – 580-625 lei.
  • Clasa a III-a de amenzi – de la 6 la 8 puncte de amendă – 870 – 1.160 lei.
  • Clasa a IV-a de amenzi – de la 9 la 20 puncte de amendă – 1.305 – 2.900 lei.
  • Clasa a V-a de amenzi – de la 21 la 100 de puncte de amendă – 3.045 – 14.500 lei. Clasa V de amenzi se aplică doar persoanelor juridice.

Care este valoarea amenzilor pentru cele mai frecvente sancțiuni?

– 2-3 puncte de amendă se iau, printre altele, pentru conducerea unui autovehicul în mod nejustificat cu o viteza cu cel putin 10 km/h sub limita minima obligatorie stabilita pe tronsonul de drum respectiv, nerespectarea obligației de semnalizare a manevrei de schimbare a direcției de mers sau nerespectarea de către pietoni a normelor privind circulația pe drumurile publice;

– 4-5 puncte de amendă se iau pentru nerespectarea semnificației indicatoarelor și marcajelor de obligare, conducerea unui autovehicul care are montate anvelope cu alte dimensiuni sau caracteristici decât cele prevazute în certificatul de înmatriculare sau înregistrare ori sunt uzate peste limita admisa, conducerea unui autovehicul care, în mers sau staționare, poluează fonic sau emana noxe peste limita legal admisa;

– 6-8 puncte de amendă se iau pentru conducerea unui autovehicul cu permis de conducere a cărui valabilitate a expirat, conducerea unui autovehicul de către o persoana care nu a preschimbat permisul de conducere național românesc la schimbarea domiciliului sau reședinței, în termenul prevazut de lege sau repăstrarea distantei laterale suficiente fata de vehiculul care circula din sens opus;

– 9-20 puncte de amendă se iau pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a avea montata una dintre plăcuțele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare ori dacă plăcutele cu numărul de înmatriculare ori de înregistrare nu sunt fixate în locurile special destinate, conducerea unui vehicul cu tracțiune animala neînregistrat sau neefectuarea radierii vehiculelor din evidenta, în cazurile și termenele prevazute de lege.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide