Angajatul unei benzinării a fost împușcat de un client care a refuzat să poarte mască

Autor: Marius Vișan 21 sept. 2021 Știri auto
Angajatul unei benzinării a fost împușcat de un client care a refuzat să poarte mască

Uciderea unui angajat în vârstă de 20 de ani al unei benzinării, împușcat sâmbătă de către un client, provoca reacții puternice în Germania. Conflictul a fost pornit în momentul în care casierul a refuzat să-i încaseze cumpărăturile unui client din cauză că nu purta o mască.

Suspectul, un bărbat în vârstă de 49 de ani, originar din orașul german Idar-Oberstein, care a anunțat după arestare că nu respectă măsurile împotriva covid-19, a fost plasat în detenție provizorie.

Angajatul benzinăriei a refuzat să încaseze banii unui client care dorea să cumpere băuturi alcoolice pentru că acesta din urmă nu purta mască de protecție. Nervos, bărbatul în vârstă de 49 de ani a plecat și a lăsat berea pe tejghea.

Acuzatul a declarat Poliției că se simte ”încolțit” de măsurile împotriva covid-19

O oră și jumătate mai târziu s-a întors, de această dată cu o mască, pe care și-a scos-o în fața tejghelei. După ce casierul i-a cerut să poarte masca în mod corect, clientul a scos un pistol din buzunar și a tras în casier, care a murit pe loc.

Acuzatul a declarat Poliției că se simte încolțit de măsurile împotriva pandemiei covid-19, pe care le consideră o atingere tot mai mare la adresa drepturilor sale și că ”nu a văzut altă soluție”.

Ulterior, anchetatori au percheziționat apartamentul acuzatului și au găsit arma crimei, alături de alte arme.

Primarul din Idar-Oberstein, Frank Frühauf, a denunțat acest act ”teribil”. Locuitori au depus flori și lumânări în fața stației de alimentare cu carburant.

Poliția nu a precizat dacă bărbatul se consideră membru al mișcării ”Querdenker” (”Liberi cugetători”), care s-a impus drept principala voce critică a restricțiilor sanitare impuse în Germania împotriva luptei împotriva covid-19.

Serviciile germane de informații interne anunțau, în aprilie, că plasează membri ai Querdenker sub supraveghere, suspecați de legături cu extrema dreaptă.

Sursă: Adevarul.ro

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Shutterstock.com


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide