APIA: Piaţa auto din România a scăzut în primele zece luni

Autor: Andrei Nan 23 nov. 2011 Știri auto
APIA: Piaţa auto din România a scăzut în primele zece luni

În octombrie, comparativ cu luna anterioară, au fost vândute 10.993 vehicule, cu 4% mai multe, şi 9.678 autoturisme, în creştere cu 6%. „Un impact pozitiv asupra vânzărilor generează în continuare programul Rabla, chiar dacă şi acesta este sub aşteptările pieţei. S-au achiziţionat prin acest program până la sfârşitul lunii octombrie aproximativ 31.000 de autovehicule noi, ceea ce reprezintă 39% din totalul vânzărilor”, se arată într-un comunicat al APIA.

Potrivit acestuia, un alt impact pozitiv asupra vânzărilor l-a avut taxa pe poluare, care a reuşit să echilibreze într-o oarecare măsură raportul dintre autoturismele noi şi cele rulate. Piaţa vehiculelor comerciale a avansat în perioada analizată cu 24%, la 12.127 unităţi, însă în octombrie faţă de septembrie a scăzut cu aproape 9%, la 1.252 de unităţi. În topul celor mai vândute autoturisme în primele zece luni primul loc este ocupat de Dacia, cu 23.997 unităţi, urmată de Volkswagen (8.366 unităţi), Skoda (6.912 unităţi), Renault (5.990 unităţi), Ford (4.484 unităţi) şi Opel (4.178 unităţi).

Producţia de vehicule a înregistrat o scădere totală de 2,3%, la 283.809 unităţi, pe segmentul autoturisme declinul fiind de 2,1% (261.450 unităţi). De asemenea, exportul de vehicule a consemnat o scădere aproape 1%, la un volum total de 256.871 unităţi. Livrările externe de vehicule comerciale au urcat cu 0,5%, la 20.433 unităţi, iar cele de autoturisme s-au diminuat cu 5,1%, la 236.438 unităţi.În ceea ce priveşte importul de vehicule, datele APIA indică la zece luni o scădere de 2,3%, la 65.558 unităţi. Reprezentanţii APIA estimează că vânzările totale de vehicule în România nu vor depăşi 112.000 unităţi, dintre care autoturismele vor fi sub 100.000 de unităţi.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide