Apple CarPlay primește, în sfârșit, una dintre cele mai cerute aplicații

Autor: Adrian Somai 04 mai 2023 Știri auto

VLC s-a dovedit a fi întotdeauna una dintre cele mai populare aplicații media de pe PC-uri, la acest lucru contribuind din plin faptul că putea reda aproape orice format audio. Sigur, nu sunt puțini nici cei ce au apelat de-a lungul timpului la alte aplicații din aceeași categorie, precum Windows Media Player sau BS Player, însă pentru cei mai mulți VLC era alegerea standard pentru redarea conținutului media. În plus, VLC avea avantajul unei licențe open-source!

În timp, VLC a evoluat semnificativ, ajungând în cele din urmă să fie disponibil și pe dispozitivele mobile. Mai nou, VLC ajunge să își facă loc și în mașinile pe care le conducem, spre bucuria multor utilizatori care simțeau lipsa unei asemenea aplicații. Potrivit AutoEvolution, cea mai recentă versiune a aplicației VLC lansată pe App Store include acum suport pentru CarPlay.

Cu alte cuvinte, acum poți accesa VLC de pe ecranul CarPlay din vehiculul tău. Aplicația îți va permite să redai conținutul media de care dispui, să gestionezi listele de redare și așa mai departe. VLC a fost disponibil de mult timp pe CarPlay prin intermediul ecranului Now Playing. Însă, datorită acestei actualizări, aceasta pășește acum în lumea CarPlay ca o aplicație media cu funcții complete și cu o interfață dedicată.

Aplicația VLC este disponibilă deja în App Store

Actualizarea la versiunea 3.4.0 include, de asemenea, o serie de alte îmbunătățiri importante, inclusiv o nouă interfață de redare audio, acces la informații despre unii artiști și albume, suport pentru marcaje și multe altele.

Noua aplicație VLC cu suport CarPlay este disponibilă pentru descărcare din App Store. Odată ce noua versiune este instalată pe iPhone, pictograma VLC ar trebui să apară și pe ecranul de pornire CarPlay după conectarea smartphone-ului la o unitate principală compatibilă din mașină.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor, VLC


Adrian Somai
Adrian Somai
Am studiat cursurile Facultății de “Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori” din cadrul Academiei de Studii Economice București. Lucrez în presă de mai bine de cinci ani, colaborând de-a lungul vremii cu diverse publicații precum Ziarul de Sport, Cars.ro sau Manager.ro. Mi-a plăcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide