Audi depăşeşte Mercedes la vânzări, urcă pe locul 2 după BMW

Audi depăşeşte Mercedes la vânzări, urcă pe locul 2 după BMW

Autor: Oraan Mărculescu acum 10 ani Știri

În primul trimestru al anului 2010, producătorul german
Audi a comercializat 264.100 de maşini
, faţă de Mercedes
Benz, cu 248.500 de unităţi. Astfel, este pentru prima oară când
Audi reuşeşte să devanseze Mercedes Benz ca vânzări.

Acum, BMW a făcut publice datele privind vânzările pe primele
trei luni: 315.614 maşini, ceea ce înseamnă o creştere de 13,8%.
Totuşi, vorbim de vânzări cumulate cu mărcile Mini şi Rolls Royce,
deţinute de grupul bavarez, pentru că, altfel, maşinile BMW au fost
vândute într-un număr de 265.809 exemplare – cu numai 1.709 unităţi
mai mult decât rivalul din Inglostadt, ceea ce reprezintă o veste
bună pentru Audi, aflat atât de apropae de principalul rival.

Cei de la Audi sunt foarte mulţumiţi, acest prim
trimestru fiind şi un record de vânzări trimestriale
,
creşterea faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut fiind de nu mai
puţin de 25,9%. Principalul motiv al acestei creşteri susţinute îl
reprezintă avansul luat pe piaţa chineză, unde Audi a vândut în
primul trimestru din 2010 peste 50.000 de maşini, faţă de BMW cu
aproape 35.000, iar Mercedes cu numai 24.000.

Obiectivul celor de la Audi este de a deveni cel mai
important producător premium din lume până în 2015
, în
acel moment fiind aşteptate vânzări anuale de 1,5 milioane de
unităţi. Deocamdată, departamentul de vânzări al mărcii germane
prognozează o creştere importantă şi în al doilea trimestru din
2010, în timp ce vânzările Mercedes se preconizează că vor rămâne
aproximativ la acelaşi nivel.

Dintre cei trei mari producători premium germani, Audi s-a
dovedit cel cu evoluţia cea mai dinamică, în ultimii ani intrând în
mai multe segmente de piaţă cu interes crescut. Până în 2015, gama
Audi se va baza pe nu mai puţin de 3 SUV-uri, iar familia mezinului
Audi A1 se va diversifica, astfel că sunt aşteptate creşteri clare
ale vânzărilor.

Nu în ultimul rând, o dată cu trecerea recesiunii economice
globale (care a lovit suficient de tare producătorii premium),
revigorarea acestora se face în forţă, iar Audi beneficiază de
tehnologia grupului VAG, care, la finalul lui 2010, este creditat
cu prima poziţie în topul grupurilor auto pe plan mondial.



Comentarii
Inchide