Audi lansează versiuni sportive ale lui e-tron și e-tron Sportback

Autor: George Cristea 11 sept. 2020 Știri auto

Audi lansează versiuni sportive ale modelelor electrice e-tron și e-tron Sportback. Noile modele e-tron S și e-tron S Sportback dispun de trei motoare electrice care dezvoltă o putere totală de 370 kW (503 CP).

Intră în Galeria FOTO

Audi apasă pedala de accelerație a electrificării și condimentează gama e-tron prin lansarea unor versiuni S cu trei motoare electrice. Noile Audi e-tron S și Audi e-tron S Sportback dispun de două motoare electrice pe puntea spate și unul pe puntea față, fiind singurele modele de serie având această configurație. Aceasta permite nu doar tracțiunea integrală, ci și funcția de torque vectoring. Astfel, cuplul motor poate fi distribuit liber între cele două roți din spate, pentru un dinamism pronunțat.

Configurația cu trei motoare electrice a fost posibilă grație designului modular al platformei tehnice. Noile modele e-tron S sunt, practic, un e-tron 55 întors invers. Asta deoarece motorul electric din spate al lui e-tron 55 este folosit pentru a antrena puntea fașă a lui e-tron S, în timp ce motoarele din spate ale lui e-tron S sunt identice cu motorul din față al lui e-tron 55.

Ce performanțe au noile versiuni sportive Audi e-tron S și e-tron Sportback

Cele două modele pot dezvolta puterea maximă de 370 kW timp de opt secunde atunci când se află în modul de rulare S. Această funcție permite accelerarea de la 0 la 100 km/h în 4,5 secunde, cu o viteză maximă limitată la 210 km/h.

Bateria electrică are o capacitate nomibalp de 95 kWh, cu o valooare utilă de 86 kWh (91% din capacitate). Cu un plin de baterie, Audi e-tron S poate parcurge până la 364 km (ciclul WLTP). Cu o aerodinamică superioară, e-tron S Sportback împinge această barieră la 370 km.

În timpul rulării normale, numai cele două motoare din spate sunt alimentate cu energie electrică. Motorul din față este acționat doar atunci când șoferul solicită mai multă putere sau când este nevoie de mai multă aderență.

Ambele modele vor fi disponibile în Europa din această toamnă. În Germania, prețul lui Audi e-tron S pornește de la 91.435 de euro, în timp ce versiunea Sportback este o idee mai scumpă, de la 93.629 de euro. Prețurile din România nu au fost comunicate, dar ar trebui să fie foarte asemănătoare.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide